news        mail   location

 
 

Se zice despre Friedrich Schlegel (1772-1829) că a fost istoric și poet german, fiind considerat primul care a introdus aforismele (sentințe scurte) în filosofie.

 

Schlegel nu este de acord cu abordările lui Aristotel și nici ale filosofului Rene Descartes, afirmând că aceștia greșesc când susțin că există anumite „principii prime”, solide ce pot forma un punct de plecare. De asemenea, crede că nu este posibil să fie răspunsuri finale, deoarece orice concluzie a unui argument poate fi perfecționată la nesfârșit. Descriindu-și propria abordare, Schlegel spune că Filosofia trebuie „să înceapă întotdeauna din mijloc – ea este un întreg, iar calea către recunoașterea ei nu este o linie dreaptă, ci un cerc” (pag. 177).

Viziunea holistă a lui Schlegel – „să vezi filosofia ca un întreg se potrivește în contextul mai larg al teoriilor sale romantice despre artă și viață”. Filosofia este arta gândirii, iar Schlegel arată că metodele sale influențează tipul de răspunsuri pe care le poate găsi. Filosofia occidentală și cea orientală au abordări foarte diferite, după cum se și cunoaște, în cele din urmă. Acestea prețuiesc emoțiile umane individuale mai mult decât gândirea rațională, în contrast cu majoritatea gânditorilor iluminiști.

Acuzațiile sale privind filosofii care l-au precedat nu au fost neapărat drepte, însă contemporanul său G. W. F. Hegel a venit în apărarea reflexivității – denumire modernă pentru aplicarea metodelor filosofice asupra subiectului filosofiei în sine, adică, unul te udă și altul te spală!

Oricum, prin anul 450 î. Hr., filosoful Protagoras, spune că nu sunt principii prime sau adevăruri absolute, iar „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Tocmai aici, Descartes trage la țintă, cu un principiu de bază pe care își fundamentează convingerile despre existență, atunci când afirmă că: „Gândesc, deci exist”, iar un mucalit argeșean a lansat și el una și mai filosofică: „put, deci exist”!

Mai în glumă, mai în serios, dacă argeșeanul are dreptate, trebuie să ne spălăm, că doar suntem ființe raționale!

Ne spălăm, de obicei, dar trebuie mai des. De trei ori pe zi ca și Sfântul Ioan Gură de Aur! Înainte de a filosofa, să ne spălăm în roua dimineții!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar