news        mail   location

 
 

Fostul Prim-Ministru al României, pe o vreme în domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cuvântările sale, mai tari ca și granitul, se exprima astfel: „Voim să trăim independenți pentru că voim să trăim cu viața noastră proprie!”

 

Cum vom găsi un cuvânt potrivit ca să lăudăm pe Ministrul de Externe, Nicolae Titulescu, pentru cele declarate în Discursurile sale, la Geneva: „Vrem să fim prietenii tuturor națiunilor, fără excepție, dar în treburile noastre nu primim ca stăpân decât pe noi înșine.”

Se întreabă și Voltaire filosoful: „De ce libertatea e atât de rară? Pentru că e cel mai mare bun al omului. Libertatea este sănătatea sufletului și că doar libertatea este în stare să cunoască adevărul și să-l rostească, și care sunt limitele prerogativelor regale și ale libertății popoarelor? Cu ce drept o ființă liberă ar putea constrânge o altă ființă să cugete la ea? Poate că nu e o problemă mai simplă decât cea a libertății; dar nici nu-i alta pe care oamenii s-o fi încurcat mai rău!”

Se spunea în iarna „revoluției” românești din 1989, că avem libertate, dar nu știm ce să facem cu ea! Unul mai mucalit, hăhăind, a născut un balaur: s-o călcăm în picioare și să-i spargem capul. Ca să vezi! Ce au înțeles unii din fenomenul și starea de libertate. Tot Voltaire, se întreabă și tot el își răspunde: „Ce înseamnă, în definitiv, a fi liber? Înseamnă a raționa corect, a cunoaște drepturile omului și, cunoscându-le, a le apăra în același fel!”

În Contractul Social, Voltaire, de asemenea, afirmă: „Omul s-a născut liber și pretutindeni se află în lanțuri. Cel ce se crede stăpân peste alții nu încetează să fie mai sclav decât ei!”

În scrierile din înțelepciunea sa, W. Whitman, ca o tresărire divină, consemnează: „În fiecare dintre mormintele celor căzuți pentru libertate, sămânța libertății încolțește gata să dea semințe la rându-i”, adică, morminte izvorâtoare de libertate pentru urmașii strămoșilor eroi.

De straja Țării stau Sfinții izbăvitori ai Neamului Românesc, cel mult încercat în istorie!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar