news        mail   location

 
 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și a Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei și Călăraşilor, Inspectoratul Școlar Județean Călărași (Centrul Oltenița) prin profesorii de religie, a organizat la data de 05.12.2023, un concurs de învățături și activități creștin-ortodoxe la Seminarul Ortodox ”Neagoe-Vodă Basarab” Curtea de Argeș, partener instituțional fiindu-ne Inspectoratul Școlar Județean Argeș.



 

Elevii din învățământul gimnazial și liceal ai unităților de învățământ arondate Centrului metodic Oltenița au avut de pregătit câte o prezentare power point prin care să sintetizeze activitatea didactică/socială/religioasă/culturală desfășurată în comunități, evidențiind colaborarea dintre Școală – Biserică, raportate la tema anului omagial.

S-au  calificat pentru a participa la fază finală 13 echipe de câte 3 elevi  (9 – învățământ gimnazial și 4 – învățământ liceal), fiecare însoțite de cadrele didactice coordonatoare.

Primul popas a fost făcut pentru rugăciune la Mănăstirea Curtea de Argeș (construită între 1515-1517 de domnitorul Neagoe Basarab), unde ghidul sfântului lăcaș, pr. Adrian Enache, ne-a condus și informat cu deosebită grijă profesională despre istoria și semnificațiile acesteia.

O parte din corul Tronos Junior (dirijor dl. Ioan Balaban) au cântat colinde tradiționale creștine împreună cu elevii participanți.

Turul a continuat cu vizitarea Palatului Arhiepiscopal / Palatului Regal (1886-1890 de regele Carol I, după planurile arhitectului André Lecomte du Noüy), edificiul a slujit drept reşedinţă regală de vară începând cu regina Elisabeta.

În timpul regelui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României, în afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei Mucenițe Filofteia (ocrotitoarea tinerilor) la care ne-am închinat cu evlavie.

Ansamblul arhitectural a intrat în renovare câțiva ani, lucrările făcând parte dintr-un amplu proiect cu fonduri europene, noi fiind printre primii vizitatori în mod oficial.

La Seminarul Ortodox ”Neagoe-Vodă Basarab” din Curtea de Argeș s-a desfășurat concursul jurizat de Pr. Prof. Ghinescu Gheorghe (I.S.J. Argeș), Pr. Prof. Spiroiu Mișu (I.Ș.J. Călărași) și Prof. Retevoi Valentin (director Seminarul teologic ortodox ”Neagoe-Vodă Basarab” Curtea de Argeș).

Tinerii prezenți la concurs au împlinit astfel îndemnurile Sfântului Apostol Pavel  „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; dimpotrivă, fă-te credincioşilor pildă în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credinţă, în curăţie. Până ce voi veni eu, îndeletniceşte-te cu citirea, cu îndemnul, cu învăţarea.” (I Timotei 4, 12-13)

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar