news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la activitatea educațional-catehetică la Școala Gimnazială Băiculești. 



 

Doamna profesor Elena-Cristina Georgescu a organizat împreună cu copiii din grupul de cateheză ,,Buna Vestire,, al Școlii Gimnaziale Băiculesti și părinții un pelerinaj la bisericile și mănăstirile din comunitate.

Cu entuziasmul specific vârstei, participanții au fost dornici să vadă un crâmpei din sfințenia ținutului natal, locuri în care clerici, dar și mireni și-au plecat de atâtea ori genunchii, spunându-și necazurile, cerând ajutorul sau pur și simplu mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru atâtea binecuvântări pe care le revarsă asupra noastră în fiecare clipă.

Primul popas duhovnicesc a fost la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Tutana, apoi Sfânta Mănăstirea Tutana, prima mănăstire întemeiată în Ţara Românescă de călugări veniţi de pe Muntele Athos. Istoria ei este legată de domniile lui Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul.

Următorul popas a fost la Biserica Izvoarelor de Leac. Transmise pe cale orală, din generaţie în generaţie, sub forma de tradiţii locale, legendele despre acest loc sunt multe. Cele şapte izvoare tămăduitoare dintre copaci sunt împrăştiate în jurul bisericii închinate Sfinţilor Calinic de la Cernica şi Nectarie Taumaturgul din Eghina.

Ultimul popas a fost la Așezământul de Misiune creștină Ortodoxă pentru persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire „Sfântul Meletie Arhiepiscopul Antiohiei Celei Mari” din Mănicesti. Tot aici pelerinii au putut vizita atelierul sculptorului Nicolae Onu și au putut afla lucruri interesante despre plantele medicinale.

Pelerinii s-au închinat și s-au rugat în Sfintele lăcașuri de cult, au aflat mai multe informații despre istoricul și viața monahală din mănăstire.

De asemenea, copiii s-au bucurat de ospitalitatea preoților Dragnea Mihaiță, Ovidiu Creț și Ieromonahul Meletie, cărora le mulțumim din suflet pentru dragostea cu care ne-au primit. 

Pe lângă cuvântul de învățătură, copiii au primit iconite și dulciuri, iar Nicolae Onu și soția acestuia le-a oferit o mică gustare și dulciuri.

La final, copiii și părinții au fost extrem de bucuroși și uimiți de frumusețea locurilor sfinte, încărcându-se astfel duhovnicește și sporind în dreapta credință, exprimându-și totodată dorința de a mai efectua astfel de pelerinaje la toate bisericile din comunitate si nu numai.

Pelerinajul a avut scopul de a le insufla copiilor și tinerilor valorile perene ale credinței creștine. Ei au fost îndemnați să-și coordoneze viața după principiile morale propovăduite de Biserica străbună și să cunoască trecutul istoric și cultural al poporului nostru. 

Activitatea a fost coordonată de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Pelerinajul face parte din portofoliul pentru Concursul National Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului" și este înscrisă în calendarul eparhial dedicat Anului 2023 -Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar