news        mail   location

 
 

Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul- Biroul de catehizare, a organizat o activitate catehetică  la Liceul ,,Victor Slăvescu" din Rucăr. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, a fost prezent în mijlocul elevilor de la clasa a V a, unde în prezența d-nei prof. de Religie Oana Durdun, a susținut cateheza cu tema ,,Parabola fiului risipitor".

 

Activitatea a început prin rostirea rugăciunii împreună cu elevii. În cadrul întregii activități catehetice, s-a dorit ca elevii să desprindă din tratarea temei anumite învățături care să contribuie la formarea  unor caractere morale,  bazate pe respectul față de părinți, ca recunoștință pentru  dragostea părinților față de copiii lor, dar și să-i determine pe micii ascultători, să contribuie în familia lor, la dezvoltarea unor frumoase relații care trebuie să existe între membrii oricărei familii creștine. Activitatea catehetică desfășurată, face parte dintr-un complex de activități,  care se vor desfășura în cadrul Proiectului  Concursului Național Catehetic ,,Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului", organizat la inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, de Patriarhia Română, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), în Patriarhia Română.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar