news        mail   location

 
 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în ziua de 23 noiembrie 2022, a avut loc Cercul Pedagogic al profesorilor de religie, zona Curtea de Argeș, la Mănăstirea Văleni, sub coordonarea responsabililor de cerc Moraru Mihaela Iuliana, profesor la Liceul Tehnologic ”Ferdinand I” și Retevoi Valentin, Director al Seminarului Teologic Ortodox ,,Neagoe Vodă Basarab " din Curtea de Argeș.



 

Întâlnirea a debutat cu slujba de Tedeum oficiată de către părinții profesori, membri ai cercului sub îndrumarea părintelui consilier Dan Florin Obrocea din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Totodată a mulțumit gazdelor primitoare pentru atmosfera călduroasă cu care ne-au întâmpinat în acest ,,colț de rai". 

Cele două activități ale cercului, referatul cu tema: ,,Exemple de bune practici în procesul instructiv educativ" și programul artistic care a cuprins cântece religioase, dar și patriotice, interpretate de copiii de pe Valea Topologului, îmbracați în frumoasele costume populare specifice zonei, au respectat tematica propusă pentru acest cerc de către ISJ Argeș. 

Ambele activități au fost propuse de părintele profesor Neacșu Viorel de la Școala Gimnazială ,,Toma Brătianu" Șuici și Școala Gimnazială ,,Nicolae Velea", Cepari. În expunerea sa, părintele profesor a făcut referire la două exemple concrete de bune practici: interpretarea cântecelor patriotice în apropierea zilei naționale a României, elevii învățând să-și iubească țara și realizarea unor frumoase picturi, icoane existente în expoziția mănăstirii, executate cu prilejul taberei de vară organizate aici de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză al Arhiepiscopiei noastre, prin acest lucru, copiii, apropiindu-se mai mult de cele sfinte. 

În final, colegii l-au felicitat pe părintele profesor pentru frumoasele activități realizate cu acest prilej, dar și pentru toată activitatea învătătorească și  duhovnicească, dar și pastoral-misionară, pe care o desfășoară zi de zi  pe aceste plaiuri argeșene binecuvântate de Dumnezeu.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar