news        mail   location

 
 

Orașul Mioveni  din județul Argeș a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Foarte mulţi credincioşi  prezenți în noua catedrală închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel  au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a vorbit despre binecuvântarea de a fi încreștinați de unul dintre Apostolii Mântuitorului, care a adus vestea cea bună a mântuirii, prin venirea lui Hristos, și a evidențiat  eforturile depuse de administraţia locală împreună cu locuitorii orașului pentru definitivarea lucrărilor la măreața catedrală.

Piatra de temelie la această impunătoare catedrală a fost aşezată în 29 iunie anul 1993, de către Întâistătătorul Eparhiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic.

La îndemnul Chiriarhului Eparhiei Argeşului şi Muscelului un grup de iniţiativă, coordonat de preoţii bisericii Sf. Mc. Gheorghe din oraş, a făcut toate demersurile necesare contruirii unui asemenea edificiu de cult.

Existând doar o singură biserică în oraş, iar numărul locuitorilor fiind foarte mare, noua catedrală a fost proiectată la dimensiuni impresionante, fiind în prezent cel mai mare locaş de cult din cuprinsul Eparhiei Argeşului şi Muscelului.

Fondurile necesare construcţiei până la cota 0 au venit din partea populaţiei şi a unor sponsori.

           

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar