news        mail   location

 
 

În Duminica a XXX-a după Rusalii, obștea monahală de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni a primit în mijlocul ei pe  Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.



 

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov.

În cuvântul rostit, Chiriarhul Eparhiei a dorit să amintească credincioșilor că milostenia este cheia cu care deschidem ușa împărăției lui Dumnezeu.

Mănăstirea cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.

După anul 1989, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire, care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfinţită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Lângă biserica s-a ridicat în perioada 2000 - 2004, un corp de chilii la baza caruia s-a amenajat paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov. Aceasta lucrare a fost executată în conditii extrem de grele pe locul unde se afla groapa de gunoi a satului Corbeni.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar