news        mail   location

 
 

În după-amiaza zilei de 10 mai 2023, Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” a găzduit „Bienala Națională de Artă a Orașului Regal Curtea de Argeș”,  eveniment în cadrul căruia a fost vernisată expoziția ce a avut ca temă: Regalitatea.



 

Manifestarea s-a desfășurat „Sub auspiciile Familiei Regale a României”, fiind organizată de Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Revista Curtea de la Argeș și Centrul de Cultură și Arte ”George Topîrceanu”.

Au fost expuse tablouri realizate de 61 de artiști plastici din toată țara și din Republica Moldova. Juriul alcătuit din: Gheorghe Dican, Mara Diaconu și Ion Pantilie a acordat următoarele premii: Ammar Alnahhas – locul I cu lucrarea „Castelul Peleș”; Cornelia Gherlan – locul II cu lucrarea  „Regina Maria”; Cornelia Victoria Dedu – locul III cu lucrarea „Castelul”; Ioana Teodora Schmiedigen Duță – mențiune, cu lucrarea „Carmen Sylva”; Eugenia Consuella Meiloiu Moiceanu – mențiune, cu lucrarea „În adâncuri” și Ioan Pop – mențiune, cu lucrarea „Înger regal”.

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, premiul special oferit de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a fost înmânat domnului Teodor Vescu pentru lucrarea „Mănăstirea din Curtea de Argeș”.

Moderatorul întâlnirii culturale a fost domnul academician Gheorghe Păun, care a prezentat invitații, precum și programul cultural-artistic.

În sunet de toacă, părintele Mihai Moraru, Maria Mădălina Lupu, Grațian Bădescu și părintele Lupu Bogdan, au introdus asistența în frumoasă Baladă a Meșterului Manole.

Elevii Liceului Ferdinand I: Radu Alexandra, Popa Larisa, Joița Narcis, Savu Andrei, Giurcă Cristian, Brânză Denis, Teodoroiu Jarmila, Mohan George, Damu Iuliana, Stan Ștefania, Dumitrache Iulian, Constantin Roxana, Vâlceleanu Ionuț Paul, dirijați de Savu Gabriela, au interpretat piesele: Trăiască Regele, Se aude un glas peste Carpați, Noi suntem români, Cât trăim pe acest pământ.

Tot în cadrul evenimentului, istoricul Cristian Moșneanu a lansat cartea ”Povestea vieții mele – Maria, Regina României”, în prezența editorului Ionuț Radu – Librex Publishing, vorbind despre frumoasa perioadă din istoria României în timpul Regelui Carol I și despre viața și activitatea Reginei Maria, iar domnul istoric Ștefan Dumitrache, viceprimarul Municipiului Curtea de Argeș, a povestit lucruri inedite din viața Regelui Carol I și legătura Familiei Regale cu Cetatea Basarabilor.

Un alt moment muzical a fost oferit de Cvartetul Brevis, alcătuit din preoții: Dascălu Ovidiu Constantin, Eftimie Victor, Sorescu Robert Ionuț și Vlăsceanu Ovidiu Marian, care a interpretat piesele: Eu sunt Învierea; Sub milostivirea ta; Cât de mărit; Răsai asupra mea și Mai lângă tronul Tău.

Criticul de artă Marian Nencescu a făcut un frumos expozeu al lucrărilor câștigătoare, subliniind calitatea acestora, iar în final a făcut observații asupra tuturor exponatelor, invitând pe toți iubitorii de cultură să viziteze această expoziție.

Părintele Vlăsceanu Ovidiu Marian, Consilier Cultural și Comunicații Media a transmis Arhiereasca Binecuvântare a Chiriarhului, mulțumind celor care au gândit și întrupat acest regal cultural, artiștilor pentru jertfa lor creatoare de frumos, curatorului expoziției, pictorul Gheorghe Olteanu, precum și publicului iubitor de cultură și istorie, care s-a bucurat de acest spectacol de culoare și spiritualitate.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 mai – 10 iunie 2023 la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar