În cartea „Filosofie. Idei fundamentale”, Editura Litera, București, 2016 (traducere Crina Boitor), se prezintă printre altele, aria mondială a Filosofiei, dominantă în două imperii: „Filosofia Greacă clasică și Filosofia orientală”, și de aici trebuie să pornim la drum, cartea fiindu-ne ca un izvor limpede de așezare a apei binefăcătoare în pahare de cristal.

Așadar: „filosofia s-a răspândit în lumea greacă din Ionia până la Atena în special aceasta din urmă devenind cu pași repezi centrul cultural al Greciei. Aici, filosofii au lărgit aria filosofiei, incluzând noi întrebări precum: „Cum știm ceea ce știm?” și „Cum ar trebui să trăim viața?” (pagina 20).

Filosoful, Socrate din Atena, a deschis „era filosofiei clasice grecești, deși nu a lăsat, sau nu au rămas de la el nicio scriere, deși ideile sale trăind în memoria celor care-l ascultau, au influențat întreaga gamă filosofică, iar toți filosofii dinaintea lui au fost cunoscuți, drept filosofi presocratici”.

Că la Domnul Dumnezeu nu rămâne nimic ascuns, discipolul filosofului Socrate, Platon, a fondat la Atena o școală de Filosofie numită Academia (de unde provine și termenul de academic), unde a predat și a dezvoltat ideile maestrului său, transmițându-le și altor discipoli, cum a fost și Aristotel, care a fost elev și apoi, tot acolo profesor, timp de 20 de ani. Ideile și metodele contrastante ale acestor mari gânditori: Socrate, Platon și Aristotel, stau la baza filosofiei occidentale.

Perioada clasică a Greciei antice apune odată cu moartea lui Alexandru cel Mare (323 î. Hr.), iar în urma morții lui Aristotel, survenită în anul 322 î. Hr., filosofia a fost împărțită în anumite școli de gândire: cinicii, scepticii, epicurienii și stoicii, susținându-și fiecare poziția, vorba latinului: quot capita, tot sensu, adică, pe românește: câte capete, atâtea păreri.

După cum se știe, cultura greacă a apus odată cu dezvoltarea Imperiului Roman, și a revenit ulterior la suprafață, odată cu apariția creștinismului și a islamismului.

Și acum câteva cuvinte despre Filosofia orientală. Cum se mai întâmplă, gânditorii din întreaga Asie puneau și ei la îndoială înțelepciunea tradițională. În China, între anii 771 și 481 î. Hr., au dus la apariția mai multor filosofi prin care să se organizeze mai bine o societate mai dreaptă, în care să duci o viață mai bună. În acest răstimp au apărut „O sută de Școli de Gândire, cele mai importante fiind confucianismul și taoismul, care au dominat filosofia până în secolul XX.”

În această perioadă, în sudul Chinei a apărut un filosof pe nume Siddhartham, cunoscut după aceea ca Budha. Învățătura s-a răspândit și în nordul Indiei, în jurul anului 500 î.Hr., și aproape în întreaga arie de sud, unde și azi se practică, cu multă ardoare.

Înainte de a începe prezentarea zilnică a unor filosofi, de la începuturile filosofiei pe Pământ, am considerat că este potrivită o prezentare generală a Filosofiei, răspândită în aria mondială.

Calinic Argeșeanul