Când citim în Scripturile bătrâne că: „a Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23,1) inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe întinsul Pământului, văi, câmpii, dealuri şi munţi, zidirea lui Dumnezeu, iubirea întrupată şi în făptura mâinilor Sale, omul, a umplut văzduhul cu bucuria lui de a fi, în frumuseţea lumii văzute.

Din plămada mâinilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credinţei, nădejdii şi dragostei, sihaştrii şi eroii pe drumul desăvârşirii răsăriţi şi la noi, de la picioarele munţilor până-n creştetul lor mângâiaţi de lumina şi căldura soarelui.

Coloana vertebrală a României, Carpaţii, plini de peşteri, ape, flori şi cânt de păsări cu ponoare şi poieni pline de ghiocei, narcise şi brazi, candelabre atârnate de tăria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii şi monahiile, unii preoţi şi arhierei pe alocurea, şi-au cuprins fiinţa întru mărirea lui Dumnezeu, cea neveştejită de trecerea timpului, întru sfântă sihăstrie şi veghere neadormită.

De mii de ani, Carpaţii şi spaţiile româneşti au cântat imaginea lui Dumnezeu în culori şi lumini neapuse. Templul cel măreţ, îndreptat cu fruntea spre soare, Carpaţii româneşti, şi-au deschis ferestrele de veghe, rugăciune şi virtuţi.

Carpaţii Moldovei, Ceahlăul cel sihăstresc, dacă ne gândim  doar la sihaştrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe Melania Schimonahia, Sofia, cuvioşii Vucol, Ghedeon şi Gherman; cuviosul Lazăr Sihastrul din Sihăstria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov şi Agaton, sihaştrii din chinovia Tazlău, Chiriac, celebru  nevoitor din munţii Bisericani, Partenie şi Pavel, ctitorii Sihăstriei Nemţene, Varlaam, Mitropolitul sfânt, de curând canonizat, Epifanie şi Daniil de la Voroneţ, Atanasie Crimca, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, episcopul Efrem al Rădăuţilor, Pangratie arhimandritul de la Suceviţa, Dosoftei Dascălul de la Schitul Zosima-Secul Neamţului; cuvioşii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile şi Paisie, Partenie şi Rafael, din Sihăstria Agapiei Vechi; Filotei Dascălul de la Mănăstirea Putna, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa, Ioan Sihastrul şi Ioan Arhiepiscopul de la Râşca.

În Carpaţii Ţării Româneşti şi ai Ardealului s-au nevoit, Meletie şi Neofit, sihaştrii din peşterile Mănăstirii Stânişoara, Daniil şi Misail, ctitorii Mănăstirii Turnu; Sfinţii Ierarhi Sava şi Iorest mărturisitorul, Iosif de la Partoş şi Ioan Valahul.

În Ţara Câmpulungului Muscel, se află o sihăstrie unică în felul ei, numită Valea Chiliilor, în vechea  aşezare dacică denumită Cetăţeni, de la care şi-a luat numirea şi Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.

În acest loc mirific, în secolele trecute, zeci de sihaştri ridicau mărire lui Dumnezeu în postiri şi rugăciuni de foc dumnezeiesc.

În chip cu totul minunat, în anul 1944, egumenul schitului Cetăţuia, Pimen Bărbieru, dimpreună cu monahul Isidor,  din îndemn dumnezeiesc au descoperit o peşteră săpată în peretele muntelui, aproape de bisericuţa din piatră, în care se aflau, pe un pat de piatră, moaştele unui sfânt sihastru. Ele erau acoperite de o pânză fină ţesută de păianjeni, iar deasupra, pe perete scris în piatră: „Schimonahul Ioanichie + 1638”.

Din mărturiile de atunci, transmise prin viu grai mai mult, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse în biserica schitului şi aşezate la loc de cinstire, unde se află până în ziua de astăzi.

Vieţuitorii Mănăstirii Cetăţuia Negru Vădă, creştinii evlavioşi şi clericii mireni, dau mărturii despre minunile ce le săvârşeşte Shimonahul Ioanichie.

Cea mai aspră sihăstrie din Ţara Românească, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihăstrit în post şi rugăciune, în decursul veacurilor, mulţime de călugări. Până acum, cu voia lui Dumnezeu, s-au descoperit moaştele Schimonahului Ioanichie, trecut la cele veşnice în anul 1638, după cum s-a citit inscripţia săpată în piatră, poate chiar de mâna sa.

Aceste semne, de vădită pioşenie, ne îndeamnă să facem demersurile la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a aproba pregătirea canonizării Schimonahului Ioanichie, care s-a nevoit în Valea Chiliilor peste 30 de ani.

Ne bucurăm să reamintim osteneala Părintelui Ioanichie Bălan, harnicul cercetător care a publicat câteva cărţi în care a zidit memoria timpului sihăstresc din România, cum ar fi: Vetre de sihăstrie românească, Sihăstrii din Dâmboviţa, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982, pag. 238, tipărit cu binecuvântarea Patriarhului Iustin; (Sihăstria de pe Valea Chiliilor, Comuna Cetăţeni, secolele XIII-XIX; Pateric românesc, Ediţia a II-a, Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, pag. 216, tipărit cu binecuvântarea Arhiepiscopului Antim; Cuviosul Ioanichie Schimonahul – Sihăstria Valea Chiliilor Muscel (+1638) şi Sfinte Moaşte din România, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, pag. 144, tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei).

Osteneala Părintelui Ioanichie Bălan, marele căutător, prin munţi şi văi, de locuri şi sihăstrii sfinte, unde au vieţuit cu candela aprinsă întru priveghere neadormită, îşi găseşte acum mângâiere, întâlnindu-se cu toţi sfinţii români, cuvioşi ierarhi despre care a scris cu credinţă, nădejde şi iubire, aprinse de focul Duhului Sfânt.

Dacă nu era voia lui Dumnezeu şi a Schimonahului Ioanichie, Duhul Sfânt nu-l îndemna pe egumenul Pimen Bărbieru să descopere peştera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor şi sfintele sale moaşte care au rezistat timpului 370 de ani.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit pe data de 28 septembrie 2022, în Salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală, o raclă nouă pentru Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, județul Argeș. Confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, racla adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de sfințire, Preafericirea Sa a explicat importanța cinstirii sfinților în moduri diferite: „Am trăit un moment de mare binecuvântare și bucurie prin sfințirea acestei noi racle, confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, una dintre cele mai mari și mai frumoase racle ale Sfinților Români. Această inițiativă a Mănăstirii Negru Vodă, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, este una lăudabilă, pentru că noi îi cinstim pe sfinți atât prin urmarea faptelor lor, cât și prin modul în care păstrăm sfintele lor moaște și aducem lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și de cerere pentru mântuire și pentru ajutor în viață. Noua raclă înfățișează scene din viața acestui mare sfânt. Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel a viețuit în a doua parte a secolului al 16-lea și în prima parte a secolului următor. A fost contemporan cu Mihai Viteazul și cu Matei Basarab, care uneori l-au consultat, cerându-i sfatul, binecuvântarea și rugăciunea, când țara se afla în momente dificile”.

Hotărârea pentru canonizare a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008, iar proclamarea locală a canonizării s-a făcut în data de 26 septembrie 2009, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab.

Din data de 20 ianuarie 2013 moaștele sfântului au fost mutate de la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă la Mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.

„O, întru tot lăudate Părinte Ioanichie, omul rugăciunii, podoaba sihaştrilor şi a Bisericii dreptmăritoare, nevoitorul din peştera Muntelui Cetăţuia, lumina cea nestinsă a argeşenilor şi muscelenilor, cel ce după îndelungi osteneli ai primit moştenirea veşnicelor bunătăţi ale Cerului, primeşte această smerită cântare de laudă şi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, uşurează-ne necazurile şi supărările, alină-ne suferinţele sufleteşti şi trupeşti şi fii ajutătorul nostru în ziua Judecăţii, ca împreună cu tine să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!”

Calinic Argeșeanul