news        mail   location

 
 

Cu puțină răbdare, mai citiți câteva gânduri din cartea filosofului Marc Aureliu, pe care savantul Bogdan Petriceicu Hașdeu, îl aduce în contemporaneitate atunci când scrie, că Neagoe Vodă Basarab, este un „Marc Aureliu al Țării Românești”, asociere mângâietoare pentru cultura românească.

 

„Dacă lumea ar fi un vălmășag de atomi sau un cosmos orânduit inteligent, un lucru rămâne sigur: eu sunt o parte a întregului guvernat de forțele fizice și totodată mă aflu într-o  conexiune strânsă cu toate părțile omogene mie, ca parte, întregul: căci întregul nu cuprinde nimic, care să nu-i fie prielnic. Nu există niciun fenomen în sistemul lumii, care să nu-i slujească acestui sistem. Însușirea aceasta o au și toate ființele naturale, și natura mai are și această superioritate mai extinsă: nimic din afară nu poate să o silească să creeze ceva dăunător ei însăși. Dacă cuget deci, că nu-s decât o parte a unui asemenea întreg, am să fiu împăcat cu toate schimbările ce au loc înlăuntrul său. Apoi, deoarece stau în strânsă legătură cu celelalte părți omogene, nu am să fac nimic împotriva binelui obștesc ci cu luare aminte spre semenii mei, îmi voi îndrepta stăruința numai spre folosul public, și mă voi abate de la faptele contrare. Ținându-mă de normele acestea, viața mea se va scurge fericită, tot așa de fericită, ca aceea, după cum se vede de fapt în societate, a cetățeanului care trece de la un act de interes social, înainte la altă acțiune de folos public, în vreme ce primește voios toate sarcinile ce Statul i le va impune” (X, 6).

„De ce îngrijorarea aceasta? Îți stă în putință să vezi ce ai de făcut în momentul acesta, și, după ce ți-ai aflat datoria, să umbli binevoitor și cu pasul sigur pe calea aceasta; dacă însă nu vezi ce ai de făcut, oprește-te și cere povață de la alții mai buni ca tine, iar dacă ți se pun încă alte piedici în cale, mergi oricum înainte, cu mijloacele ce le ai la îndemână; cu chibzuință și știința voioasă la treabă, ce ți se pare dreaptă!”

Iată sfaturile lui Marc Aureliu, către noi înșine!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar