news        mail   location

 

Cuvânt de învățătură

 

În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană NegruVodă din municipiul Câmpulung Muscel. În această zi binecuvântată,  Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară construit în apropierea bisericii.



 

În cuvântul de învățătură,  Chiriarhul Eparhiei a evidențiat importanța praznicului cinstit astăzi, insistând asupra faptului că Sfânta Cruce trebuie făcută corect și că trebuie să ne asumăm crucea ca o binecuvântare, ea fiind puterea lui Dumnezeu.

Începuturile mănăstirii Negru Vodă se regăsesc în anul 1215 , aceasta trecând ulterior prin diferite etape de rezidire și restaurare. Desființată în 1959 de regimul comunism, a fost reînființată în anul 1989, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, funcționând în prezent ca mănăstire de călugări. În ultimii ani, așezământul monahal muscelean a trecut printr-un amplu proces de restaurare finanțat cu fonduri europene.           

           

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar