În Arhiepiscopia Argeșului şi Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, se desfășoară activități de binefacere, milostenie și sprijin pentru familii defavorizate din punct de vedere social.
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
La examenele de sfârşit de an, tanti Ana, cu casa pe strada Lânei, nr. 9, pleca la Cluj ca să încurajeze pe îngerul ei, că numai aşa îi zicea lui Mircea.
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.
Viaţa studenţească este unică în felul ei. Unii dintre noi am avut bucuria să fim colegi în internate, la şcoli normale, licee sau alte medii de învăţământ universitar.
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira.
În Duminica Ortodoxiei, credincioșii argeșeni au participat cu bucurie la Sfânta Liturghie oficiată în noua Catedrală Arhiepiscopală construită în municipiul Curtea de Argeș. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Mă gândeam la câine, că atunci când îl doare capul, îl vedeam cum, cu oarecare tristețe se hrănea cu fire de iarbă. Nu știu de unde au scos povestea asta oamenii, dar se pare că este adevărat.
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul.
Temelia solidă a unei adevărate vieţi duhovniceşti este postirea.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit.
Începutul Postului Mare, spre deosebire de alte posturi ale anului bisericesc, are o aură aparte. Așa mi s-a părut mie cel puțin. Când eram prunc, pregătirile pentru a intra în post erau deosebite.
În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Hrisant şi Daria.
Mereu îmi vine în minte să scriu despre politețe sau bună-cuviință, cum s-ar mai chema pe românește. Se spune mereu, că fiecare om ar jindui ceea ce nu are și vorbește și scrie, așijderea, tot din aceeași pricină.
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului.
Pagina 327 din 391