news        mail   location

 
 

Orașul Mioveni din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Noua catedrală construită în centrul urbei, închinată Sfinților Apostoli Petru şi Pavel şi-a sărbătorit hramul.



 

Foarte mulţi credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul.

Cei prezenți au avut ocazia să asiste în cadrul evenimentului de astăzi la un moment deosebit. Din dorința de a recompensa familiile de preoți cu mulți copii din cadrul protoieriei Mioveni,  Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit medalia creștin ortodoxă ,,Sfânta Muceniță Filoteea” la șapte preotese care s-au învrednicit să nască foarte mulți prunci: Țuțuianu Diana Ioana, Tudor Cristina Elena, Ștefan Crisalida Nicoleta, Stoica Olga Camelia, Dumitru Cristina Florina și Rizescu Narcisa Leocordia. Acestea împreună cu părinții slujitori, dar și cu pruncii dăruiți de Dumnezeu, au primit astăzi binecuvântarea Ierarhului Argeșean, fiind astfel puse în valoare familiile creștine argeșene  - adevărate modele vrednice de urmat.

Aceste premieri vor continua și în celelalte protoierii ale Eparhiei, scopul fiind acela de a arăta că nașterea de prunci este o binecuvântare pentru poporul român a cărui natalitate este în continuă scădere.

În cuvântul rostit, Chiriarhul Eparhiei a vorbit atât despre frumoasa catedrală a orașului Mioveni – un exemplu de perfectă conlucrare între Biserică și Autoritatea administrativă locală, precum și despre importanța familiei creștine cu mulți prunci pentru societate.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar