Continuăm, cu bunăvoința cititorului harnic întru statornicie: „Idei uniforme născute pe lângă popoare întregi, între ele necunoscute, trebuie să aibă un motiv comun de adevăr.

Această demnitate este un mare principiu care stabilește că simțul comun al seminției omenești este criteriul dat ca învățătură națiunilor de către Providența Divină pentru a defini ceea ce este cert cu privire la dreptul natural al ginților, despre care națiunile se încredințează prin înțelegerea unităților substanțiale ale unui atare drept, unități către care, cu diferite modificări, converg toate gințile.

Această demnitate răstoarnă toate ideile care au existat până acum în privința dreptului natural al ginților, care s-a crezut a fi ieșit de la o primă națiune la care celelalte l-ar fi primit. Aceasta va fi una din lucrările permanente, care se va face în aceste cărți: a demonstra că dreptul natural al ginților s-a născut în mod particular pe lângă popoare, fără a ști nimic unele de altele, și care, apoi, cu prilejul războaielor, soliilor, alianțelor, negoțurilor, s-au recunoscut comune întregii seminții omenești!

Tradițiile populare trebuie să fi avut motive publice de adevăr, unde luară naștere și se păstrează de popoare întregi printr-un lung spațiu de timp. Aceasta va fi o altă mare lucrare a acestei Științe: de a descoperi motivele adevărului, care, cu trecerea anilor și cu schimbarea limbilor și a a obiceiurilor, ne-a parvenit acoperit de neadevăr.

Limba unui neam vechiu, care s-a păstrat domninantă până când el a ajuns la împlinirea sa, trebuie să fie o mare mărturie a obiceiurilor celor dintâi timpuri ale lumii.

Această demnitate ne încredințează că dovezile filologice ale dreptului natural al ginților trase din dialectele latine sunt precumpănitoare. Pentru aceeași rațiune vor putea face la fel învățații limbii germane, care păstrează aceeași proprietate a limbii romane antice” (pag. 356-357).

Calinic Argeșeanul