Tot citind prin cărțile adunate de multă vreme, am scos ceea ce mi s-a părut a fi cu iz istoric și social, de așezare a popoarelor în anumite conuri de așa-zisa perenitate sau „veșnicie”.

Se zice cam așa: „Sunt aici, pe pământul patriei mele de mii și mii de ani!” Cum să te cred pe tine, când te exprimi atât de absolut? Cum? Foarte simplu: de când s-a descoperit dovada existenței scrisului de la Tărtăria (de acum 6000 de ani!), putem spune că suntem vechi de 10.000 de ani prin dumbrăvile acestea minunate.

Adică? Da! Suntem mai din vreme decât spun istoricii cuminți, nedoritori de date umflate, că, ori de când am fi apărut pe aici, e tot așa de important de a fi în același loc, deși popoarele indoeuropene s-au mișcat pe meridiane și paralele, precum valurile apelor care mugesc și izbesc în malurile uscatului.

Și atunci? Ei! Atunci ne vine să credem într-un specific național, cum a scris poetul și scriitorul Octavian Goga: „Am crezut de la început în specificul național, adică, am crezut că nu se intră în Universalitate  decât pe poarta ta proprie! Am crezut în dreptul de a trăi al valorilor autohtone, ca o completare a principiului de universalitate. Am zis, că a oprima și a suprima o manifestare de particularism local sufletesc înseamnă a fura din marele tezaur al universalității. De aceea, pe opresorii care ștrangulează popoarele îi socotesc un fel de tâlhari ai umanității. De aceea, eu recunoscând un specific național în mod natural, am susținut că Tradiția trebuie să fie osatura unui popor!” (Octavian Goga, Apud. I. D. Bălan, O. Goga, 1974, p. 49)

Când vorbim de: „Originalitatea unui popor, nu se manifestă numai în creațiile ce-i aparțin exclusiv, ci și în modul cum asimilează motivele de largă circulație!” (Lucian Blaga, Trilogia Culturii, 1969, p. 182, 255)

Popoarele civilizate sunt acele popoare care-și dăruiesc, din valorile lor, cu iubire și frăție, ceea ce au mai frumos și ajută la progresul cultural și social al confraților de pe acest Pământ, călător la nesfârșit în Univers!

Suntem toți frați, copiii aceluiași Dumnezeu și „Cât de bine și cât este de frumos când frații se iubesc și sunt împreună”, cum citim în Duhul Sfânt!

Calinic Argeșeanul