news        mail   location

 
 

Am auzit pe mai mulți savanți, dar și făpturi de toate felurile și pregătirile din viață povestind, cam ce vise au mai visat, iar unii „tăiau la picioare”, cum se mai spune, umblând la imaginația, nu tocmai sănătoasă.

 

Unii caută rezolvarea unor probleme spinoase. Spre exemplu, anumiți matematicieni visează tot felul de probleme complicate. Cei mai mulți au spus că „noaptea este un bun sfătuitor!” Și așa s-a dovedit, deseori!

Savantul nostru întru cercetări neurochirurgicale a dat un exemplu incredibil: „Celebrul chimist, Dimitri Mendeleev (1834-1907), a visat organizarea tabelului elementelor. Artiștii au visuri mult mai colorate, mai creative. Scriitorii visează o serie întreagă de lucruri și a doua zi se trezesc și le trec imediat pe hârtie. Oamenii de concepție, de filosofie, de literatură, totdeauna au avut lângă pat o măsuță și au scris tot ceea ce au visat sau ce s-a întâmplat în timpul somnului. Au rămas înscrise anumite cuvinte, fraze despre care nici nu mai știu că le-au spus, însă le-au recunoscut după aceea. Visele se produc în perioada unui somn foarte adânc. Cu cât somnul se aprofundează, cu atât visele capătă conținut mult mai complex. Sunt persoane predispuse spre vise, mai ales, persoanele de sex feminin, și sunt persoane, în special cele care au muncă fizică foarte grea, de genul datului cu târnăcopul sau spartul pietrelor, care cad late și nu mai au niciun fel de vis pentru că se odihnesc total. Dar totuși, unele mai visează! Marii scriitori, marii compozitori, marii artiști, toți, de la Michelangelo la Eliade, toți au avut vise și au visat elemente pe care uneori le-au transpus în opera lor. Este într-adevăr un mare mister al creierului, despre care nu știm exact unde începe și unde se termină!”

Când eram la examenul de admitere la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, la cunoștințe religioase (Noul și Vechiul Testament), nu prea puteai face față la multul material de învățat. Atunci am rugat pe Iisus Hristos să-mi arate, în vis, cam ce subiect ar putea să ne dea Comisia.

Mi s-a arătat, în vis, ce anume va fi dat la examene. Și așa a fost! Dacă nu mi se arăta în vis Domnul Iisus, poate azi nu eram la Argeș și nici nu scriam despre aceste vise!

Așa am crezut că am binecuvântarea Domnului Dumnezeu, ca să urmez Teologia și așa am rămas „prieten” cu Dumnezeu, Cel care inspiră pe toți oamenii de pe fața Pământului!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar