De cele mai multe ori, cu oarecare grijă, dacă ne facem un examen de conștiință, ne putem întreba în taină sau în fața Duhovnicului Suprem, dacă am ajuns la statura de om, cu viață lăuntrică așezată și înțeleaptă.

Este necesar ca să ne controlăm cu grijă dacă mai avem dragostea de a nu greși, cumva, cu ceva, Domnului Dumnezeu! Sau mai mult, dacă nu am început, deja, de a ne îndepărta de Părintele Luminilor.

Ne aflăm într-o stare de înstrăinare de iubirea lui Dumnezeu și mai reflectând o vreme, că am rămas săraci sau orfani de Duhul Sfânt. Parcă am simți pustiirea în adâncul sufletului nostru, și că nu putem să ne bucurăm de darurile din frumusețea acestei lumi văzute. Și ne vine și nouă să strigăm din răsputeri: Doamne, Dumnezeule, ne-ai părăsit! Vino înapoi, Doamne Dumnezeule! Nu ne lăsa singuri pe lume!

Păzirea inimii este o lucrare anevoioasă, dar absolut necesară pentru a ne păstra cumpăna – echilibrul, ca să auzim limpede glasul lui Iisus Hristos, fără niciun semn de înăbușire, adică, să auzim vocea cristalină și tămăduitoare de suflet.

Cât de important este ca noi să nu ne amăgim cu aparența unei evlavii mai mult teoretică, decât practică, cu râvnă la lucrările exterioare, cum ar fi mai folositor, eliminând orbia vinovată și mai ales imputabilă.

Țintind spre viața lăuntrică, nu vom uita ca să punem pază inimii noastre: „Păzește-ți inima cu toată sârguința, căci din ea țâșnesc izvoarele vieții” (Pilde 4, 23). Prin paza inimii, vom înțelege ca să ferim inima noastră de toate atacurile ce ar putea strica pacea inimii și odihna ei în lucrare evlavioasă.

Cine nu înțelege, oare, că inima este vasul ales care cere ca noi să facem mereu curățenie pe dinlăuntrul inimii: „Inimă curată zidește întru mine Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntrul meu” (Psalmul 50, 14), iar pentru a reuși ca inima noastră să rămână mereu curată, trebuie să apelăm la rugăciunea din bucuria inimii: „Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Sfânt nu-l lua de la mine” (Psalmul 50, 12).

Orice om vrea să aducă un strop de jertfă care îi este dragă Domnului Dumnezeu: „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50, 18).

Să lucrăm asupra inimii, ca să auzim, în cele din urmă: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 6). Iar ca hrană a inimii, să folosim rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase mântuiește-mă pe mine păcătosul”, și asta neîncetat.

Calinic Argeșeanul