Înainte de a se coborî Patriarhul Teoctist din Carpații sinaitici, părăsind liniștea chinoviei pentru a intra din nou în gâlceava zilei, lucru pe care-l va regreta mereu, toată viața sa (fiind martorul ocular al multor episoade din viața postrevoluționară a mult încercatului și dosăditului Patriarh!), Locotenența Patriarhală a înfeliat anumite teritorii din Arhiepiscopia Bucureștilor, și s-a alcătuit nou-reînființata Eparhie a Argeșului.

 Acesteia i s-a alăturat județul Teleorman, fost în componența Eparhiei Bucureștilor, care cuprindea înainte de împărțeală pe eparhii, județele: Ialomița, Călărași, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Sectorul Agricol Ilfov și Bucureștiul cu câteva milioane de suflete.

O adevărată Elveție răsăriteană, cu văi, munți și câmpii, bogății nesfârșite și frumuseți rupte din Rai, cu vrednicii istorice de excepție, din care, doar județul Teleorman se alăturase Argeșului.

Numai că, fiind plecat Patriarhul Teoctist din fruntea Sinodului, cu voia sa, neaprobat de ierarhi, la întoarcere, socotea nevalide hotărârile Sinodului, condus de un quintet de sinodali, care nu-i erau agreabili, decât în mic număr, cum se zice omenește și nu câinește.

După ce în 4 aprilie 1990 mi-a încredințat organizarea Eparhiei Argeșului și Teleormanului (spunem mereu așa, pentru a se înțelege că județul Teleorman a zburat din Arhiepiscopia Bucureștilor!), într-una din zile mă convoacă la o ședință unde mai erau câțiva inși. După binețe, cu o stare de spirit cam răvășită, îl aud glăsuind:

-Să știi, măi Calinic, că nu s-a procedat corect cu luarea la Argeș a județului Teleorman! Locotenența Patriarhală a îndrăznit prea mult asupra Arhiepiscopiei Bucureștilor.

-Nu-i nicio problemă, Preafericite Părinte Patriarh, Argeșul poate fi Eparhie și fără Teleorman, dacă asta vă supără așa de mult. Dar hotărârea e dată și Decretul de recunoaștere și publicarea în Monitorul Oficial, cred că este de mult făcută.

-Da! Da! Da! Dar, iote, protopopiatul Videle nu vrea să aparțină de Argeș. Cel de la Turnu Măgurele protestează în frunte cu vrednicul protoiereu Marian Ciulei, că-i mai aproape de București, Argeșul fiind peste mână.

-Văd că-s bine puși la cale. Frumoasă regie!

-De bună seamă, și cei de la Alexandria vin, cete-cete, să protesteze la București!

-Foarte bine! Fie voia lor! Dar numai a lor să fie, să nu cumva, vreo ispită diavoleasco-omenească, să inspire și să încurajeze, că eu n-o fac, de bună seamă, că n-am niciun interes să se ciunteze Eparhia, deja aprobată!

-Iote, și cu cei de la Protoieria din Câmpulung m-am înțeles și le-am aprobat ca să țină, ca odinioară, de București, nu cum l-ai smuls tu din Eparhia Bucureștilor în 1988 și l-ai atașat la Episcopia Râmnicului și Argeșului, fără aprobarea mea. Ce crezi tu, bine m-am simțit eu atunci, sfidându-mă în public?

-După cum am înțeles, strategic, s-a pus la cale o dezmembrare a Episcopiei Argeșului și Teleormanului. Aș dori să știu dacă se poate admite, ca Episcopia Argeșului să cuprindă doar Protoieria Curtea de Argeș! Este îndestulător! O mitropolie grecească are circa 80-100 parohii? Episcopia nu poate avea cât o mitropolie?

-Da, da, dar asta-i altă treabă. Nu se potrivește la noi, zice Patriarhul Teoctist, scărpinându-se la tâmplă (semn că era în încurcătură).

-A! Dacă nu sunteți de acord nici cu alcătuirea aceasta,  nu-i mai bine să fie doar Mănăstirea Argeșului, că tot se află reședința în curtea ei, din anul 1793?

-Apăi, cu tine Calinic, nu se prea înțelege lumea!

-Așa este! Și zic și eu, așa într-o doară: blestemat să fie oricine se amestecă în viața Eparhiei Argeșului și Teleormanului, eparhie batjocorită în decursul timpului de toți nenorociții!

Nu știu cum am scăpat vorbe atât de năstrușnice, pe care, desigur, că mai târziu le-am regretat, dar nu le-am uitat nici după 25 de ani! Semn că nu trebuiau rostite. Adevărul, însă, trebuie spus!

Fără să zică nimic, Patriarhul Teoctist s-a ridicat iute de pe scaun și a părăsit salonul, lăsându-ne să vorbim singuri...

De la București am mers la Teleorman. Eram tulburat peste măsură. Nu aveam cu cine să mă sfătuiesc, dar nici nu voiam să-mi împărtășesc amărăciunile cu nimeni, având impresia (ce mai impresii îmi făceam!) că cei care mă ascultă mă pot lua în batjocură, după cum s-a și întâmplat.

Făcând vizite canonice prin protoieriile județului Teleorman, am constatat că pe acolo nu mai trecuse în vizite pastorale decât Patriarhul Teoctist, când era episcop vicar, o dată, de două ori și mitropolitul Ghenadie Petrescu, în secolul al XIX-lea.

Poate au mai trecut, dar din însemnările cuprinse în Evanghelii nu am găsit nicio literă, mare fiindu-mi mirarea, când l-am întrebat pe Patriarhul Teoctist:

-Dacă tot iubiți așa de mult Teleormanul, când ați fost ultima dată acolo?

-Ehei, Calinic! De vreo cincizeci de ani!

-Care va să zică, la Catedrala Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele, ctitoria Regelui Carol I, din secolul XIX, n-ați fost?

-Din păcate nu am fost! Dar am auzit că este tare frumoasă. O imitație a Curții de Argeș. Unde să mergi mai întâi, în așa întinsă Eparhie?

-Așadar, e o bucurie pe Preafericirea Voastră că ați scăpat de un județ lăturalnic și așa de rar vizitat pastoral.

-Acum rămâne așa, la Argeș, dar eu nu pot opri pe preoți să protesteze. Vei vedea cum te descurci. Fii mai potolit că s-au cam speriat de tine.

-Mai mult de jumătate din județul Teleorman este neoprotestantizat. Multe sate nu au preoți de zeci de ani, iar în unele parohii, din lipsă de preot, morții au fost îngropați de către cântăreți și chiar doar de familie, mai rău ca la păgâni.

-Cum, măi Calinic, așa să fi fost? Nu exagerezi, ca de obicei?

-Puteți auzi ce am auzit și eu, ca să vă îngroziți. Consilierul administrativ bisericesc, fost protoiereu la Videle (îl aveți aici în staf!), a ascuns parohiile vacante ca să nu fie ocupate, o adevărată crimă pastorală, lăsând ca să fie suplinite câte două-trei, de către un preot, contracost, anual, cum s-a întâmplat peste tot și mai ales în protoieria Alexandria, care protestează, pentru că am înlocuit pe cel lipsit de responsabilitate pastorală.

-Lasă-i încet, Calinic, că vin pe capul meu. Și așa am destule necazuri.

-Știți că urmele cutremurului din 1944 și 1986 nu s-au tămăduit nici acum? Este un adevărat dezastru! Așa că nu mă mai angajez la o nenorocire în plus. Episcopii vicari pe care i-ați avut nici n-au dat prin Teleorman. Episcopul Roman Ialomițeanul să meargă numai acolo și să repare stricăciunile, nu s-o facă pe democratul prin București și să râdă de noi că suntem niște proști care umblăm pe drumuri.

-Dar cine l-a putut scoate pe Roman dintr-ale lui? Am auzit că ai fost la Videle să schimbi protoiereul. Cum a fost?

-Exact cum au primit sfaturile de la București. Ei au ieșit afară din biserică și am rămas doar cu consilierul Gheorghe Pârvan. I-am chemat să intre în biserică. N-au spus nimic, rămânând afară. Le-am spus: să rămâneți pururea afară din Biserică și să fie pedepsit cine v-a învățat să faceți așa!

-Vezi, Calinic, așa nu poți rezolva nimic. Trebuie să ai dulceață în glas și mai ales iubire în inimă.

-Dar cei care Vă înveninează de prin curtea asta, au dulceață și iubire în inimă?

-Lasă tu pe alții! Eu vorbesc de tine, Calinic. Nu-i bine să umbli cu hadaragul prin cetate. Unii preoți sunt sensibili și nu te cunosc bine, că ești bun la inimă, dar aspru în glas, deși ierți foarte repede, chiar prea repede.

Eram la masă. Pe Patriarhul Teoctist l-a supărat dialogul. Îl simțeam, deși avea tonul catifelat și legănat ca spicele de grâu în adierea vântului, că merit o lingură direct în frunte sau peste clanță. Peste firea locului se așternuse o tristețe apăsătoare.

O făcusem lată!

Nu știu cum să zic, dar aveam o vehemență necunoscută mie până atunci. M-am gândit și la faptul că, poate, având și calitatea de deputat în Parlamentul României, îmi dădea oarecare brânci ca să nu fiu atent și să vorbesc cam necivilizat, mai ales că la una din ședințele Sinodului avusese loc un schimb de vorbe, nu tocmai ortodoxe.

Patriarhul Teoctist, pentru a se lămuri și problema implicării în politică a clerului ortodox, a catadicsit a-și arăta poziția clară, fără echivoc.

-Cei care sunteți în structurile politice, să binevoiți a respecta poziția Sinodului Bisericii din 3-4 ianuarie 1990, când s-a hotărât neimplicarea activă în politică. Iată primesc telefoane, zi și noapte, de la protestatarii care mă acuză, că nu iau măsuri împotriva celor care s-au implicat în politică, precum ar fi de pildă, și Preasfințitul Calinic Argeșeanul!

-Nu sunt implicat în nicio politică, de niciun fel. Am fost pus fără voia mea, ca independent pe lista FSN-ului.

-Da! Da! Pe lista FSN-ului, ca independent, dar în aceeași căruță cu ei, de unde iei damful politic.

-Tot așa cum au luat și alți ierarhi de aproape 50 de ani, ca și deputați în Marea Adunare Națională, care au ridicat mâna și au votat toate legile comuniste.

-Nu! Nu! Tu nu ești deputat din partea Bisericii! Ești deputat FSN-ist. Noi nu te recunoaștem!

-Sunt un deputat, fără voie, ca Păcală primar, care are ușa deschisă – oficial – în Parlament, putând duce și aduce cereri și hotărâri de folos Bisericii. E o șansă în zorii democrației, și apoi au fost ierarhi deputați în istorie: Nifon Mitropolitul, Calinic, Sfântul de la Cernica, Ilarion de la Argeș, Melchisedec de la Roman și alții. Iar dacă nu se poate, nu mă voi duce la nicio ședință.

A fost o aruncare de minge la fileu, oricum, aproape inadmisibilă. Mă gândesc uneori, cu sfială și rușine, ce a putut însemna astfel de atitudine revanșardă cu gândul de a merge până la capăt cu argumentele pertinente aș zice eu.

Astăzi, mă înminunez și nu mă recunosc!

Pe acest fond de situație vânătă, se brodau discuțiile cu bietul Patriarh Teoctist, rănit de mulți, din toate părțile. Îmi era în sine o mare rușine, dar nici scuze, nu-mi venea să cer. Ciudată situație!

Dar nu peste multă vreme, mi-am cerut iertare, primind binecuvântarea liniștitoare, pe care o dădea bucuros, dacă, bineînțeles, simțea că nu te fățărnicești.

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.