În Duminica Ortodoxiei, credincioșii argeșeni au participat cu bucurie la Sfânta Liturghie oficiată vechea Catedrală Arhiepiscopală construită în municipiul Curtea de Argeș de domnitorul Sfânt Neagoe Vodă Basarab. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În ziua de cinstire a Sfântului Mucenic Teodor Tiron, parohia argeșeană Izvoru de Sus din comuna Vedea, protopopiatul Pitești, și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. În mijlocul credincioșilor din această localitate a ajuns astăzi Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sfânta Taină a Botezului, ca taină a iniţierii creştine, are un rol deosebit în cadrul vieţii Bisericii. Botezul constituie mijlocul prin care omul care crede în Hristos se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii prin întreita afundare, în apă, în numele Sfintei Treimi, dobândind iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor celorlalte păcate săvârşite până în acel moment.
Așezământul Eclesial de Misiune Creștin-Ortodoxă din comuna argeșeană Băiculești, satul Mănicești, și-a sărbătorit astăzi ocrotitorul, pe Sfântului Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei –considerat a fi ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire.
În primele patru zile din Sfântul și Marele Post, în multe biserici și mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului este săvârșită slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, numit și Canonul de pocăință sau Canonul lacrimilor, una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe.
În ziua de cinstire a Sfântului Sfințitului Mucenic Haralambie, obștea creștinilor parohiei Berindești, protoieria Curtea de Argeș, s-a bucurat de faptul că Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica izgonirii lui Adam din Rai, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în Noua Catedrala Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sfintei Mucenițe Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, sub preşedenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, s-au desfășurat lucrările Adunării Eparhiale.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica Vameșului și a Fariseului, foarte mulți credincioși din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului și-au îndreptat pașii către municipiul Curtea de Argeș pentru a fi prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul în Noua Catedrală Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sf. Mc. Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.