news        mail   location

 
 

Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sfintei Treimi. Încă de la primele ore ale dimineții, foarte mulți credincioși au ajuns pe dealul Slănicului, pentru a participa la Sfânta Liturghie. Sfânta slujbă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în Altarul de Vară construit în apropierea bisericii.



 

În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a vorbit despre însemnătatea acestui mare praznic bisericesc, amintind că atributele sufletului omenesc: rațiunea, voința și simțirea, sunt exempul cel mai clar al prezenței lucrării persoanelor Sfintei Treimi în viața noastră.

După trecerea la cereștile lăcașuri a Părintelui Teofil Bădoiu, Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul, încredințează conducerea Mănăstirii Slănic, Protosinghelului Clement Păunescu, la data de 6 august 2010. Astfel, între anii 2012-2013, au fost întreprinse mai multe lucrări de refacere a clădirilor vechi și de construire a unor noi spații monahale. Totodată au fost continuate lucrările la noua biserică fiind terminată pictura în tehnica fresco, o lucrare deosebită realizată de către ierodiaconul pictor bisericesc Ilie Bobăianu, viețuitor al Mănăstirii Slănic.

Începuturile vieții monahale în zona Slănicului se pierd în negura timpului. 

Unii istorici spun că Vlad Ţepeş ar fi întemeiat un schit în aceste locuri, între anii 1456 - 1460, pe când se retrăsese după luptele cu turcii. Alţii spun că schitul ar fi fost înfiinţat de Mihai Viteazul, sau că schitul a fost ctitorit de către fiul unui domnitor din Ardeal, căsătorit cu o fiică a lui Neagoe Vodă, care avea o moşie în apropiere.

Prima informaţie scrisă, demnă de luat în considerare despre existenţa unei biserici în zona cunoscută sub numele La Schit apare într-o hotărnicie a moşiei unor moşneni slăniceni.

În anul 1916, monahul Irinarh Pulpea din Localitatea Slănic, tuns în monahism la Schitul Ciocanu, vieţuitor un timp la Schitul Robaia, vine în această parte de lume, reușind să pună un început de viaţă pustnicească.

În anul 1922, de la schitul Robaia va veni ieromonahul Isidor Ghimpeţeanu, care împreună cu monahul Pantelimon Şuşală, cu mijloace tehnice modeste vor ridica de roşu prima biserică de zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului, târnosirea săvârșindu-se la data 19 octombrie 1930.

Viaţa duhovnicească la Slănic a început să sporească, odată cu anul 1944, când stareţ al lăcaşului a fost numit Părintele Vitimion Niţoiu. Programul liturgic, slujbele realizate zilnic, rânduiala monahală după tipic, sunt principalele realizări ale acestui răstimp.

Cu toate vitregiile regimului comunist și ale locului, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului s-a reuşit edificarea spațiilor monahale, administrative și gospodărești necesare.

Odată cu pensionarea Părinteleui Vitimion, în anul 1978, conducerea stăreției a fost încredințată Părintelui Teofil Bădoiu, care a păstorit cu dragoste obștea până în anul 2010, când a trecut la Domnul.

În această perioadă, cu purtarea de grijă a Arhiereului Calinic Argeșeanul, au fost construite două lăcaşuri de rugăciune: mai întâi Paraclisul închinat Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, iar ulterior biserica mică din lemn, cu hramul Schimbarea la Faţă, pe locul unui altar de vară mai vechi.

Cu trecerea vremii, obştea înmulţindu-se, se resimţea nevoia unui lăcaş de rugăciune mai încăpător. Astfel, luminat de Duhul Sfânt, Ierarhul Calinic Argeșeanul, a binecuvântat și îndemnat ca pe locul primei biserici a ieromonahului Isidor Ghimpeţeanu, să se înceapă zidirea actualei biserici mari a Mănăstirii Slănic din Județul Argeș.

La data de 20 iulie 1991 a fost sfinţit locul și așezată piatra de temelie de către acelaşi Ierarh Ctitor, iar la finele anului următor biserica era înălţată „de roşu”, până în anul 1994 realizându-se și tencuiala.

Anul trecut, în ziua de 13 iunie, la praznicul Sfintei Treimi, noua biserică ridicată pe Taborul Argeșean a fost sfințită după multele eforturi depuse în peste 30 de ani.

           

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.
Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar