news        mail   location

 
 

Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit astăzi unul din hramuri închinat praznicului Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos.



Deși a fost foarte cald, credincioșii au venit să participe la Sfânta Liturghie arhierească oficiată astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul  Argeșului și Muscelului, în altarul de vară ridicat în curtea mănăstirii.

În cuvântul de învătătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor care au venit cu mare bucurie pe Taborul Argeșului, așa cum este numită mănăstirea Slănic.

De asemenea Înaltpreasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți să lucreze fiecare la schimbarea vieții prin îndepartarea de patimi și prin urmarea lui Hristos.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Slănic este în anul 1679.

Despre schitul Slanic tradiția se spune că a fost ctitorit de voievodul Vlad Ţepes  și că ar fi existat și pe vremea domnitorilor Neagoe Basarab și Mihai Viteazul.

În anul 1805, din motive necunoscute nouă, schitul se desființează, biserica fiind mutată în jurul anului 1830 într-un sat din Vlașca.

Viața monahală este reluată după anul 1930, ridicându-se în timp trei altare: biserica mare din zid ridicată în cinstea Maicii Domnului -cu hramul Nașterea Maicii Domnului și două paraclise mai mici cu hramurile Schimbarea la față și Sf. Ierarh Calinic de la Cernica. Din acest motiv Mănăstirea Slanic este numită astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Taborul Argeșului.

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” - primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Începutul lunii Octombrie-Brumărel, în fiecare an, vestește și începerea Noului An Universitar, așteptat cu mult entuziasm, emoție și bucurie, deopotrivă de studenții și cadrele didactice din toată Țara.
În ziua de 23.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Leordeni, Nicolae Crețulescu, Ciulnița Eustatiade, Budișteni, Glâmbocata I și Glâmbocata II, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, delegația Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză formată din Părintele Consilier Dan-Florin Obrocea-coordonator delegație, Părinte George Ghinescu -Inspector de Religie al ISJ Argeș și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonator Birou Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș au participat la lucrările Congresului național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în perioada 23-25 septembrie 2024 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
În ziua de 27.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Mioveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Colibași, Mioveni II Nord, Mioveni I Sud, Vieroși-Colibași, Ciumești, Mărăcineni I, Mărăcineni II, Coasta Uzinei, Sfinții Trei Ierarhi, Sfinții Martiri Brâncoveni și Racovița, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Nu știu, desigur, cum au scris alții, cu anumite metehne fizice, uneori insuportabile. Personal, am scris după fiecare operație: de rinichi, de inimă, de coloană, și în cele de față (începând cu iunie 2024) cu o fractură izbitoare la genunchiul stâng, prin spulberarea rotulei, zdrobită în cele patru puncte cardinale.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Să sperăm, cum s-ar zice, că ne-am dispensat de ideea „lumii reale”, vechea distincție dintre „lumea reală” și „lumea aparentă”, începe să se destrame. În eseul: Cum a ajuns în sfârșit „lumea adevărată” o fabulă, Nietzsche ne explică următoarele: „Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume mai rămâne? Cea aparentă, poate?...Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar