news        mail   location

 
 

Când citim în Scripturile bătrâne ne îmbogăţim  fără să ne dăm seama. Când ne aducem aminte de lucrurile frumoase inima ni se umple de o mare bucurie. Când înotăm prin relele aduceri aminte, ar trebui să întrebăm pe Seneca şi vom primi răspuns bun:

„Ce îţi foloseşte să-ţi reaminteşti suferinţele din trecut şi să fii nefericit fiindcă ai fost?” Oare, n-ar fi mai bine să ne bucurăm de amintirea relelor care ne-au zbuciumat viaţa şi au trecut? 

Cicero este mai direct şi chiar incomod: „Cei proşti se chinuiesc cu amintirea relelor, pe când cei înţelepţi se desfată  cu bunurile din trecut, pe care le reînnoieşte amintirea recunoscătoare”, aceasta ducându-ne cu gâdul la Dumnezeu.

Înţeleptul împărat Marc Aurelius ştia că timpul vindecă rănile oricât de mari ar fi: „Amintirea oricărui lucru este iute înmormântată în timp.” Tot pe acest ton, Goethe toarce din firul vremii: „Când ne ducem viaţa într-o ocupaţie liniştită şi avem de-a face numai cu ce-i mai apropiat şi cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia dacă putem crede că în depărtare amintirea noastră mai durează şi că anumite tonuri din trecut mai au ecou.”

Dante, însă, ne taie cu briciul: „Nu este durere mai mare decât să-ţi aminteşti în restrişte de timpul când erai fericit.”

Iar noi punem un pansament: Nu-i mai bine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate? Atunci ne-am întâlni cu mult – răbdătorul Iov!

† Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar