Se întreabă filosoful Augustinus Aurelius: „Care sunt deci aceste două timpuri, fiindcă trecutul nu mai este și viitorul nu este? Cât despre prezent, dacă el ar fi întotdeauna prezent, nu ar mai fi timp, ar fi eternitate.
Deci, dacă prezentul pentru a fi, trebuie să treacă în trecut, cum putem noi să spunem că el este acesta, care nu poate să fie decât încetând să fie, fiindcă astfel nu putem spune că este timp decât fiindcă tinde să nu fie.
Totuși, vorbim de un timp lung, de un timp scurt și nu o spunem decât pentru trecut și viitor. Numim timp lung, cei o sută de ani înaintea momentului în care vorbim și viitor lung, cei o sută de ani care vor urma...Dar cum poate fi lung sau scurt, ceea ce nu mai este? Trecutul, nu mai este și viitorul nu este încă. De aceea noi nu spunem „trecutul este lung”, dar spunem despre trecut „a fost lung” și despre viitor „va fi lung”.
Doamne, Tu care ești lumina mea, adevărul Tău nu-și râde aici de oameni? Căci acest timp a fost lung când a fost sau când era încă prezent? El putea fi lung cât exista ceva ce putea fi lung, fiindcă nu mai era deloc. Să nu spunem, deci „timpul trecut a fost lung”, căci nu găsim în el nimic care poate fi lung, atuncea când, dacă este trecut, el nu mai este.
Dar să spunem: „timpul prezent a fost lung”, căci nu era lung decât cât era prezent...Unde este, deci, timpul pe care-l putem numi lung? În viitor? Nu spune despre el că este lung, căci el nu există încă pentru a putea fi lung, dar spunem: „el va fi lung”. Când va fi el însă, dacă acum este el încă în viitor, el nu ar putea fi lung; nefiind încă, el nu poate fi lung.
Și cu toate acestea, Doamne, noi simțim intervalele timpului, le comparăm între ele, spunem că unele sunt mai lungi, altele mai scurte, măsurăm și cu cât un timp este mai lung sau mai scurt decât un altul și spunem că este dublu sau triplu...Dar măsurăm timpul care trece prin conștiința pe care o avem despre el. Trecutul însă, care nu este sau viitorul care nu este încă, cine ar putea să le măsoare, dacă nu acela care îndrăznește să spună că se poate măsura ceea ce nu este!”
Tot citind despre ce este și despre ce nu este, te apucă amețeala! Cu răbdare, veți vedea limpezirea „dilemei”.
Calinic Argeșeanul
