La sfat cu filosoful Marc Aureliu: „Lucrul cel mai bun este să izbutești: neizbândirea privește numai scopul urmărit. Senin și totodată ușor de entuziasmat, voios și totodată serios, așa este bărbatul care totdeauna se călăuzește după mintea lui” (X, 17).
„Cugetă adesea la veșnicie și la infinitul spațiului și dă-ți seama că orice ființă individuală comparată cu Universul pare o sămânță de smochină și alături de infinitul timpului, pare o clipă, în care cineva învârtește un sfredel” (X, 17).
„Însușirile sufletului înzestrat cu rațiune sunt: se privește pe sine însuși, se analizează singur, se formează singur, după placul lui. Fructul pe care îl rodește, îl gustă el însuși, în vreme ce de fructele plantelor și de foloasele, ce ni le aduc animalele, se bucură alții. El își împlinește țelul său determinat, oricât de scurtă ar fi viața. Cu el nu are loc ceea ce se petrece la un balet sau la o piesă de teatru și altele de acest fel, unde, din pricina unui incident, acțiunea întreagă rămâne neterminată, dimpotrivă, el își conduce, oriunde și oricând s-ar fi întrupat acțiunea – misiunea sa deplin și fără lacune până la capăt, așa că poate să-și spună: mi-am făcut datoria. Totodată el transformă lumea întreagă împreună cu spațiul deșert ce o împresoară și cercetează forma ei; el se extinde în timpul infinit, cuprinde și contemplă reînvierea periodică a tuturor lucrurilor și cunoaște din fenomenul acesta, că urmașii noștri nu vor vedea nimic nou, precum și cei ce au fost înaintea noastră n-au văzut nici ei altceva, decât vedem noi, așa că întrucâtva, chiar un om de patruzeci de ani, numai dacă are ceva spirit, pe baza legii de repetare a seriilor istorice, poate înțelege atât trecutul, cât și viitorul. În sfârșit, o altă însușire proprie sufletului înzestrat cu rațiune, este, că el iubește pe aproapele său, precum iubește și adevărul și modestia, cunoaște legea naturală și nu respectă altceva mai presus decât pe sine însuși. Astfel, între dreapta rațiune și între rațiunea practică a justiției nu se găsește nicio deosebire” (XI, 1).
Peste toate acestea, stă permanent justiția imanentă a Domnului Dumnezeu, fără nicio clintire, oferindu-ne nouă un adăpost în tot cursul vieții noastre!
Calinic Argeșeanul
