news        mail   location

 
 

În ziua praznicului Nașterii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia argeșeană Clucereasa.



 

Chiriarhul Eparhiei a săvârșit cu această ocazie slujba de sfințire a noii biserici cu hramul Sfântul Mare Prooroc Ilie Tezviteanul.

La acest eveniment important din viața acestei comunități au participat foarte mulți preoți și credincioși din parohiile învecinate, precum și reprezentanți ai administrației primăriei Mioveni de care aparține cartierul Clucereasa.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a evidențiat că Dumnezeu a binecuvântat toate cartierele orașului Mioveni cu biserici noi absolut necesare într-o comunitate aflată în continuă dezvoltare.

Pentru grija administrativă și activitatea pastoral-duhovnicească desfășurată până în prezent, părintele paroh Voicu Gheorghiță Sorin a primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”.

Datorită faptului că în această zonă a orașului Mioveni nu exista o biserică ortodoxă, în anul 2007 a fost luată decizia să se înființeze o nouă parohie. Pe un teren donat de primăria orașului a fost ridicată noua biserică în anul 2013. După anul 2019, sub grija noului preot paroh, au fost executate lucrările finale în interiorul și exteriorul bisericii, la care se adaugă construcția clădirilor anexe absolut necesare pentru administrația parohială( praznicar, capelă mortuară, birou parohial etc). Pictura interioară a fost executată de pictorița Tatiana Hedeșiu în tehnica al secco.

 

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” - primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Începutul lunii Octombrie-Brumărel, în fiecare an, vestește și începerea Noului An Universitar, așteptat cu mult entuziasm, emoție și bucurie, deopotrivă de studenții și cadrele didactice din toată Țara.
În ziua de 23.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Leordeni, Nicolae Crețulescu, Ciulnița Eustatiade, Budișteni, Glâmbocata I și Glâmbocata II, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, delegația Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză formată din Părintele Consilier Dan-Florin Obrocea-coordonator delegație, Părinte George Ghinescu -Inspector de Religie al ISJ Argeș și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonator Birou Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș au participat la lucrările Congresului național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în perioada 23-25 septembrie 2024 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
În ziua de 27.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Mioveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Colibași, Mioveni II Nord, Mioveni I Sud, Vieroși-Colibași, Ciumești, Mărăcineni I, Mărăcineni II, Coasta Uzinei, Sfinții Trei Ierarhi, Sfinții Martiri Brâncoveni și Racovița, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Să sperăm, cum s-ar zice, că ne-am dispensat de ideea „lumii reale”, vechea distincție dintre „lumea reală” și „lumea aparentă”, începe să se destrame. În eseul: Cum a ajuns în sfârșit „lumea adevărată” o fabulă, Nietzsche ne explică următoarele: „Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume mai rămâne? Cea aparentă, poate?...Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă”.
Și în lumea filosofiei se întâmplă anumite nepotriviri în lumea ideilor, un locșor în care nu se poate tropăi, ci se intră „desculț” și în vârful picioarelor, și, bineînțeles, cu capul destul de sus, în nori, dacă se poate, fără amețeală!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar