news        mail   location

 
 

Ne-am gândit să mergem, cronologic, în prezentarea pe scurt a filosofilor și a oamenilor de știință din diferite țări ale Europei, Asiei, Africii, Americii și din alte locuri, care au născut genii ce au revoluționat lumea.

 

Acum este rândul lui Francis Bacon (1561-1626), născut la Londra. A primit educație în particular, apoi la Colegiul Trinity – Cambridge, la doar 12 ani, ostenindu-se să devină avocat. După ce părăsește studiile pentru un post diplomatic în Franța, după anul 1579 revine în Anglia să-și ia profesia de avocat, pentru a scăpa de sărăcie. În anul 1584, Francis Bacon a fost ales membru al Parlamentului, iar în anul 1618 a fost numit de Regele Iacob I, Lord Cancelar, dar după doi ani a fost demis, din cauză că ar fi acceptat  mită.

În restul vieții a scris: Eseuri (1597); Progresul cunoașterii (1605); Noul Organon (1620) și Noua Atlantidă (1624). Se spune că a murit din cauza unei bronșite rebele, pe care a contactat-o, într-un anumit mod, și anume: atunci când umplea cu zăpadă, într-o experiență științifică, fără pălărie, un pui de găină, experiment legat de conservarea alimentelor. Se anunța un frigider, „marca” Francis Bacon!

Așadar, savantul Francis Bacon a abordat Filosofia Științei, susținând cunoașterea științifică, cunoaștere ce se bazează pe ea însăși, fiind într-o dinamică și un progres constant și cumulativ, descoperind, după cum este și firesc, noi legi și făcând posibile noi invenții, posibile doar în libertatea gândirii sănătoase. Doar așa se va da avânt imaginației care permite oamenilor, să facă lucruri care, altfel, nu ar putea fi făcute.

Iar din această ipostază, vom putea înțelege că omenirea, în domeniul cunoașterii, a pășit spre o nouă stare: PUTEREA ȘTIINȚEI!

Pe drumul cunoașterii științifice s-au ivit anumite bariere psihologice, pe care Francis Bacon, le denumește „idoli”, adică: „Idoli ai minții”; „Idoli ai tribului”; „Idoli ai Peșterii”; „Idoli ai Pieței” și „Idoli ai teatrului”, aceste sechele sau gropi periculoase pe drumul progresului. Pentru aceasta, omul de știință trebuie să se împotrivească în mod hotărât împotriva acestor handicapuri, pentru a ajunge la cunoașterea tainelor lumii!

Să nu uităm că Francis Bacon a scris în lucrările sale: „De departe cea mai bună dovadă este experiența”, începând de la cele mai simple lucrări și până la descoperirile geniale, care au propulsat civilizația lumii!

Pentru a cunoaște și căpăta putere trebuie să citești și să gândești în cele din urmă, și cu capul tău!

Calinic Argeșeanul

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.
Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar