news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nectarie, obștea monahală de la schitul argeșean  Brădetu și-a sărbătorit ocrotitorul. Pelerinii veniți din multe zone ale țării au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a adresat un cuvânt de învățătură amintind de smerenia și  răbdarea Sf. Ierarh Nectarie care a dobândit de la Dumnezeu darul sfințeniei pentru că a iertat pe toți cei care l-au asuprit. Chiriarhul a dorit să mulțumească pelerinilor care au ajuns astăzi la Schitul Brădetu pentru a cere ajutorul Lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Ierarh Nectarie.

De-a lungul timpului, schitul care datează din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân a rezistat peste secole ca obşte de călugări, fie de sine stătătoare, fie ca metoc al Mănăstirii din Curtea de Argeş. S-a menţinut până la reformele agrară şi bisericească impuse de Cuza, în urma cărora s-a dezvoltat satul actual Brădetu, iar schitul s-a transformat în biserică de enorie.

După 130 de ani, din dorinţa a trei călugări, s-a pornit la o ctitorie nouă, la 800 m altitudine, deasupra satului Brădetu. Schitul nou s-a numit după numele celui din vechime şi a fost închinat Acoperământului Maicii Domnului,  Sfântului Nectarie Tămăduitorul, Sf. Ierarh Calinic de la Cernica și Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel. Astfel s-a creat o punte între trecut și prezent prin reînființarea noii obște monahale.

Odată cu finalizarea construcţiei noului paraclis în anul 2005, a fost adusă la Brădetu icoana mare a Sfântului Nectarie pictată pentru Schitul Brădetu de monahiile din Mănăstirea Sfintei Treimi din Insula Eghina. Mai mult, în noul paraclis au fost aduse părticele din moaștele Sf. Ierarh Nectarie care au fost așezate într-o raclă aurită.

Ieri seară, cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic, s-a desfășurat în municipiul Câmpulung Muscel, a treia ediție a Festivalului Național de Muzică Religioasă și Pricesne „Doamne, Iisuse Hristoase”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Câmpulung Muscel și Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și s-a desfășurat în sala de festivități a complexului Ceramus.
În baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș ,, Cpt. Puică Nicolae”, în municipiul Curtea de Argeș s-a desfășurat o acțiune comună de instruire legislativă a personalului clerical și neclerical din protopopiatul Curtea de Argeș. Evenimentul s-a desfășurat în paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Eparhial.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat la Centrul Eparhial în Paraclisul Arhiepiscopal ”Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din municipiul Curtea de Argeș derularea Concursului Național Catehetic „HRISTOS -CUVÂNTUL CARE VINDECĂ”, ediţia a XVI-a, la nivel de eparhie.
Ouăle încondeiate reprezintă o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, fiind o practică străveche în tradiția românească. Dincolo de frumusețea lor stau poveștile și tehnicile de încondeiere spuse de femeile care lucrează tot anul la ouă pentru a bucura creștinii, în perioada Paștilor.
Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Milostenia este plata pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Miluind pe cineva ne miluim pe noi înşine!
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.
Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei luni din cele 12 ale anului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar