Lucrarea filosofului Anicius Boethius (480-525, d. Hr.), De Consolatione Philosophiae, scrisă între anii 523-524, începe cu o elegie, adică, pe înțelesul tuturor, o compoziție poetică pe un ton plin de tristețe și amară melancolie, arătând chinurile din singurătatea închisorii: Boethius amintindu-și de vremurile tinereții sale luminată de înțelepciunea învățăturii, considerând Filosofia ca o Femeie Frumoasă, singură și fidelă în nenorocirea în care se afla, și din care nu vedea nicio posibilitate de ieșire.

De aceea, Boethius, în singurătatea sa, cheamă moartea izbăvitoare și „fericită pentru oameni, care în anii dulci nu pătrunde și ajunge la cei îndurerați care au invocat-o adesea! Ah, cu ce urechi surde îi disprețuiește pe cei nenorociți și refuză cu cruzime să închidă ochii plini de lacrimi”.

Boethius, în imaginația sa (bogată) își imaginează că această Femeie Frumoasă împărtășește aceeași soartă, precum că ar fi fost izgonită și trimisă în exil, victimă și ea, desigur, suportând false învinuiri și acuzații.  Rolul Filosofiei, întruchipată în Femeia Frumoasă, îndeamnă pe Boethius, elevul său (învățăcelul) cum să procedeze ca furtunile vieții să nu-l doboare la pământ și că necazurile vieții nu trebuie să tulbure omul pe drumul vieții sale, nici să-i atingă planurile de viață sau să-i doboare bucuria, pacea sufletului sau seninătatea celor drepți în viață:

„Oricine este senin, cu viață armonioasă, a strivit cu picioarele mândra soartă și privind fix la norocul schimbător a putut să-și păstreze fața înaltă, nu-l scutură mânia și pericolul mării care din adâncuri ridică valurile!” (pag. 79)

Se știe din istoria culturii filosofice, că lucrarea Consolatio nu este cea dintâi lucrare prin care Filosofia este personificată sub chipul unei Femei Frumoase, această idee fiind luată de la filosoful Platon, de la care s-au împrumutat și Cicero și Seneca.

În deprimarea sufletului său, Boethius, acum închis în singurătatea întunericului temniței, și-a plecat genunchiul în rugăciune adâncă și de spaimele morții izbăvitoare. Printre lacrimile sale, Boethius încearcă să descrie chipul Frumoasei Femei, drept ca o apariție a divinității, aproape ca pe o minunată apariție (sau viziune).

Tălmăcitorii și exegeții textului se întreabă: „Chiar așa stau lucrurile? Este Femeia Frumoasă, apărută în închisoare, în fața prizonierului, o divinitate?”

În următoarea tabletă se va prezenta descrierea apariției Femeii Frumoase, personificată în ipostaza Filosofiei!

Calinic Argeșeanul