news        mail   location

 
 

Acum, cu oarecare bunăvoință, zic și eu așa, mai cu înțelegere, vom citi despre Arie ereticul sau Arius HaeresiarchaSaeculi Quarti, așa cum se citește pe o medalie emisă în orașul Nurenberg, din anul 1493.

 

Ca să localizăm spațiul unde a văzut lumina zilei, se poate spune că s-a născut în Alexandria egipteană, în anul 256 și a murit în anul 336, la 11 ani după ce s-a ținut Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325.

Călugăr teolog și creștin, a fost cel mai mare ereziarh din secolul IV, numit „secolul de aur”, când s-au cristalizat toate învățăturile și rânduielile bisericești. De la numele de Arie, s-a dat numele său doctrinei susținută, numită în Istoria Bisericii Universale: arianismul!

Ca să fie mai pe înțeles, arianismul, adică elementul central al doctrinei sale a fost, după cum se știe, negarea  consubstanțialității  (aceeași substanță) a Fiului cu Dumnezeu Tatăl. Potrivit susținerii lui Arie (era preot), Dumnezeu-Tatăl este Etern, sursa și originea întregii existențe, în timp ce natura Fiului (Iisus Hristos), deși reprezenta primul născut și cea mai măreață dintre toate creaturile, era substanțial inferioară celei ale lui Dumnezeu, în ceea ce privește autoritatea și demnitatea.

Susținea că Iisus Hristos este născut și „creat din nimic de Tatăl Însuși și prin urmare a existat un timp când Fiul nu a existat și nici nu ar fi existat dacă Dumnezeu nu ar fi dorit să creeze lumea.” Mai mult, Arie, plin de mândria neînțelegerii Tainei celei din veac ascunsă, îndrăznea și mai mult să afirme că a fost o vreme când Fiul nu era, așa cum este transmisă într-o frază des folosită de ereziarhul Arie, care, prin cântece religioase răspândea cu mult succes erezia, pentru că minciuna este aceea care prinde mai ușor pe naivi și-i duce în neștire. Ca să se priceapă lucrările tainice ale lui Dumnezeu, trebuie să avem o sfântă modestie și să nu ne amestecăm, vorba ardeleanului mucalit, în „găzdușagul” lui Dumnezeu, că nu ne pricepem!

În anul pe care-l știe lumea, 325, la Niceea, are loc primul Sinod Ecumenic, unde au participat 318 Sfinți Părinți. Arianismul a fost condamnat, dar, a mai rezistat până în anul 381, adică aproape 66 de ani, când, încet-încet, s-a topit spiritul și lucrarea, Duhul Sfânt oprind  rătăcirea în care Arie a dus foarte multă lume.

Conflictul cu Sfântul Nicolae în privința Credinței, l-a dus în starea de a-i administra o „rugăciune” mai convingătoare, mutându-i fălcile, după cum se spune, dar Arie a trăit încă 11 ani de la prima lămurire în public.

Când slăbește Credința, erezia bate la ușă!

Calinic Argeșeanul

În prima zi a praznicului Învierii Domnului, la orele amiezii, după tradiția liturgică ortodoxă a fost săvârșită Vecernia specială pentru a doua zi de Paști, numită în popor „a doua Înviere”, în cadrul căreia a fost rostit pasajul evanghelic de la Ioan 20, 19-25 în mai multe limbi.
De Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și chiar în orice clipă a vieții noastre, primul gând care trebuie să ne izvorască din minte și din inimă este acela de a aduce din tot sufletul, laudă și mulțumire Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, pentru că au binevoit a ne gândi și întrupa, aducându-ne în frumusețea acestei lumi văzute!
În seara zilei de 3 mai, în Vinerea Mare, monahii de la Mănăstirea Negru Vodă, precum și pelerinii aflați la rugăciune, au participat la Denia Prohodului Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar