news        mail   location

 
 

În data de 25 februarie a fost săvârșită slujba de pomenire a părintelui Toma Constantin, care în anul 2004 a plecat la cele veșnice, împlinindu-se 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.



 

Slujba a fost oficiată de părintele Cătălin Țîru și de părintele Toma Cezar Marius, fiul părintelui Toma Constantin, alături de credincioșii piteșteni.

A fost hirotonit de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului la data de 01 septembrie 1997, în Poiana Pustnicilor – Mănăstirea Robaia.

Sfinția Sa, este primul preot ortodox – persoană surdă – care a fost hirotonit pentru prima comunitate ortodoxă din Patriarhia Română.

Slujirea și viețuirea jertfelnică a părintelui Toma Constantin a fost apreciată de către Părintele Arhiepiscop Calinic, ca fiind o persoană și slujitor al lui Dumnezeu, prin mimică și gest, de o înaltă ținută duhovnicească și pastoral-misionară.

Încă din anul 1996, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a făcut misiune pastorală în Patriarhia Română, participând efectiv la constituirea comunităților creștin ortodoxe din Pitești, Râmnicu-Vâlcea, Iași, Slatina, Craiova și București.

Pe tărâm editorial și misionar, părintele Toma Constantin împreună cu părintele Onu Constantin, a contribuit semnificativ la elaborarea primului Liturghier tradus pe înțelesul surzilor din Patriarhia Română și de asemenea, a adus un aport semnificativ la realizarea lucrării Simbolistica Semnelor, precum și la integrarea credincioșilor surzi în viața Bisericii Dreptmăritoare Ortodoxă.

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar