news        mail   location

 
 

Biserica de lemn construită în curtea Spitalului de Recuperare Sf. Nicolae din Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul.



 

Cu această ocazie, membrii personalului medical și pacienții internați au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Chiriarhul a făcut tâlcuirea evangheliei din această duminică, amintind și de viața Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul.

Biserica spitalului a fost sfințită în data de 6 dec 2014, iar lucrările la pictura interioară au fost realizate în cursul anului 2015.

Noul locaș de cult este construit din bârne de lemn de brad, în formă de navă, cu o singură turlă, fiind acoperit cu șiță. Ctitorii principali sunt: Nicolae Frățilă – directorul spitalului și dr. Maria Fidan Osman.

În acest spațiu ocrotit de Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul, se asigură zilnic asistența religioasă pacienților internați  atât cu probleme locomotorii, cât și celor cu boli oncologice.

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar