news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nectarie, obștea monahală de la schitul argeșean  Brădetu și-a sărbătorit ocrotitorul. Pelerinii veniți din multe zone ale țării au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a adresat un cuvânt de învățătură amintind de smerenia și  răbdarea Sf. Ierarh Nectarie care a dobândit de la Dumnezeu darul sfințeniei pentru că a iertat pe toți cei care l-au asuprit. Chiriarhul a dorit să mulțumească pelerinilor care au ajuns astăzi la Schitul Brădetu pentru a cere ajutorul Lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Ierarh Nectarie.

De-a lungul timpului, schitul care datează din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân a rezistat peste secole ca obşte de călugări, fie de sine stătătoare, fie ca metoc al Mănăstirii din Curtea de Argeş. S-a menţinut până la reformele agrară şi bisericească impuse de Cuza, în urma cărora s-a dezvoltat satul actual Brădetu, iar schitul s-a transformat în biserică de enorie.

După 130 de ani, din dorinţa a trei călugări, s-a pornit la o ctitorie nouă, la 800 m altitudine, deasupra satului Brădetu. Schitul nou s-a numit după numele celui din vechime şi a fost închinat Acoperământului Maicii Domnului,  Sfântului Nectarie Tămăduitorul, Sf. Ierarh Calinic de la Cernica și Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel. Astfel s-a creat o punte între trecut și prezent prin reînființarea noii obște monahale.

Odată cu finalizarea construcţiei noului paraclis în anul 2005, a fost adusă la Brădetu icoana mare a Sfântului Nectarie pictată pentru Schitul Brădetu de monahiile din Mănăstirea Sfintei Treimi din Insula Eghina. Mai mult, în noul paraclis au fost aduse părticele din moaștele Sf. Ierarh Nectarie care au fost așezate într-o raclă aurită.

În seara zilei de 3 mai, în Vinerea Mare, monahii de la Mănăstirea Negru Vodă, precum și pelerinii aflați la rugăciune, au participat la Denia Prohodului Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de Sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate catehetică la Parohia Balilești.
Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate pastoral-misionară la Unitatea de asistență medico-socială din Rucăr. Preoții slujitori Arsulescu Sebastian și Arsulescu Alin de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, au vizitat credincioșii vârstnici și cu nevoi speciale, internați aici și au săvârșit Rugăciuni pentru sănătate, administrând Sfânta Taină a Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, cu prilejul apropierii Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar