news        mail   location

 
 

În luna martie a anului 1953, când eram în clasa a doua şi aveam nouă ani, de pe lumea aceasta pleca Stalin. Ce jelanie! Ce durere! Ce plânsete pe la şcoală!

 

Profesoarele, mai ales, plângeau în hohote. Trăgeau clopotele de sunau văile. Se făceau rugăciuni pentru cine a distrus bisericile, prefăcându-le în cluburi şi săli de dans!

În cartea de citire, pe o pagină din dreapta, pe la jumătate, era o fotografie a lui Stalin. Când am auzit că a murit, cu un creion roşu i-am făcut o însemnare în dreptul gâtului, un fel de semicerc sub bărbie. Când a văzut profesoara de română, mi-a tras câteva palme peste cap şi m-a trântit cu faţa peste capacul băncii de m-a umplut sângele.

Speriat de viteza cu care am primit potopul de palme şi alte izbituri cu capul de bancă, am fugit spre casă ca să mă plâng tatălui meu.

- Lasă, Costache! asta-i rânduiala lui Dumnezeu ca să murim. Pământul nu face mofturi şi nici nu are greaţă ca să ne primească în sânul său. Ne-a scăpat Dumnezeu de o nenorocire. Bine că te-a bătut. Ai să ţii bine minte păţania aceasta. A avut dreptate. Nu se vede?

În ziua înmormântării lui Stalin, ne-am aliniat tot doi câte doi şi am pornit, întreaga şcoală, spre biserică pentru a asista la slujbă şi a face parastasul celui dispărut în pământ. Pe drum s-a plâns, s-a oftat şi s-a bocit de mama focului. Peste garduri şi pe la porţi, de-a lungul drumului era mulţime îndurerată. Pe ici-colea auzeam:

- Aoleu! A murit tătuca Stalin, ce ne facem, Doamne! Doamne! să vezi că acum ne omoară americanii!

Când am ajuns la poarta bisericii, sus pe arcadă, am văzut scris: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Am rămas ţintuit locului, uitându-mă la literele albe scrise pe fondul negru al scândurilor. Era pentru prima oară când am intrat pe poarta principală a bisericii. Deodată, stând priponit cu privirea asupra slovelor, mă trezesc cu un pumn în spate de mi-a sărit căciula de pe cap. Era aceeaşi profesoară de română.

În biserică, lume multă. Lumânările ardeau cu lumina lor molcomă şi izvorâtoare de speranţe. Directorul şcolii omagia, între ofuri şi sughiţuri, personalitatea marelui dispărut. Încetişor, cu grijă să nu fiu văzut, am ieşit afară din biserică şi mi-am grăbit paşii spre casa părintească.

Am luat-o drept peste grădini sărind gardurile ca să ajung mai repede şi să nu uit cele scrise pe arcada porţii de la intrare în curtea bisericii. Ajuns acasă, intru direct în camera unde era ţinută Biblia învelită cu un ştergar de cânepă şi cu o ramură de busuioc pusă deasupra. Nimeni nu avea voie să pună mâna pe Marea Carte decât tata, din care ne citea la toţi, o dată pe săptămână, duminica pe la apusul soarelui.

Mă apropii cu sfială! O deschid pentru prima oară şi caut la Ioan, capitolul 14, versetul 6. Citesc aceleaşi cuvinte: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Eram fericit! Am uitat toate pe rând: bătaia de la şcoală pentru semiluna trasă la gâtul lui Stalin, pumnii primiţi în spinare, când citeam pe arcada porţii de la biserică, de la profesoara de română, care mi-a zis:

- Ce stai cu gura căscată la poartă, mişcă-te, boule, din loc!

Acum îmi dau seama de marea rânduială a lui Dumnezeu. Noi am fost îndoctrinaţi de mici. Pe pereţii claselor din şcoală au fost date jos icoanele sfinte şi au apărut puşi, la rând, cei patru „dascăli” ai omenirii: Marx, Engels, Lenin şi Stalin. Noi, copiii, stăteam, uneori, în faţa lor şi ziceam în cor, cu grijă, să nu ne audă învăţătoarea:

- Barbă albă – pentru Marx, barbă neagră – pentru Engels, barbă cioc – pentru Lenin şi barbă deloc – pentru Stalin. Se transformase într-un cor omofon şi ziceam vârtos cele de mai sus pentru a „omagia” pe noii „sfinţi” ai lumii.

Săracii!

Plecând spre casă, pe pârâul Tisa, slobozi de privirile învăţătorilor speriaţi de noua întorsătură, noi strigam de răsuna valea, iar eu pe deasupra tuturor, bătut pentru moartea lui Stalin:

Barbă albă,

Barbă neagră,

Barbă cioc,

Barbă deloc!

Sau cum se spune la Câmpulung-Muscel:

Două bărbi,

O ţăcălie,

Şi-o mustaţă

Cenuşie!

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În a treia zi a praznicului Învierii Domnului Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea Ionești. Acest sfânt lăcaș de rugăciune se află în sudul județului Argeș, în satul Redea din comuna argeșeană Buzoiești.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în perioada 7-9 mai, Racla cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la Așezământul Sfântul Nectarie din Pitești (Ceair, zona "bazar ruși") ajunge la Parohia Fundeni din Câmpulung Muscel.
În a doua zi a praznicului Învierii Domnului, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală. Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În prima zi a praznicului Învierii Domnului, la orele amiezii, după tradiția liturgică ortodoxă a fost săvârșită Vecernia specială pentru a doua zi de Paști, numită în popor „a doua Înviere”, în cadrul căreia a fost rostit pasajul evanghelic de la Ioan 20, 19-25 în mai multe limbi.
De Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și chiar în orice clipă a vieții noastre, primul gând care trebuie să ne izvorască din minte și din inimă este acela de a aduce din tot sufletul, laudă și mulțumire Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, pentru că au binevoit a ne gândi și întrupa, aducându-ne în frumusețea acestei lumi văzute!
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar