Sfântul Munte Athos a fost și rămâne un reper de viață monahală pentru întreaga Ortodoxie. De-a lungul timpului, și mai nou după 1990, călugării români care au mers în pelerinaj sau au viețuit un timp în Sfântul Munte Athos și-au dorit să construiască în România mănăstiri noi, după tipicul athonit, sau să impună o rânduială athonită în unele mai vechi.
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită astăzi şi în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat cu acest prilej slujba de Te-Deum în Catedrala Arhiepiscopală, ctitoria domnitorului sfânt, Neagoe Vodă Basarab, din municipiul Curtea de Argeș.
În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei a amintit toate momentele importante din istoria neamului care au condus la împlinirea idealului de a trăi uniți și liberi în această țară binecuvântată de Dumnezeu.
Ziua de 7 decembrie are o importanță deosebită atât pentru credincioșii argeșeni, cât și pentru toți ortodocșii din România, Biserica noastră pomenind-o pe Sfânta Muceniță Filoteea. Cu această ocazie, noua catedrală arhiepiscopala din municipiul Curtea de Arges și-a sărbătorit hramul.
În ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Nămăiești s-a bucurat de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii construită într-o peșteră unde, după tradiție, se spune că ar fi stat o vreme Sfântul Apostol Andrei, în timpul misiunii sale de propovăduire a Evangheliei lui Hristos.
În seara zilei de 6 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie și a Utreniei în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, organizează în data de 15 Decembrie 2023, ora 18:00, la Casa Sindicatelor din Municipiul Pitești, Concertul Caritabil de Colinde Dar din dar, cu strângere de fonduri.
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul principal. Cu această ocazie, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După oficierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii.
În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a amintit de importanța ctitoriei domnitorilor Basarabi, precum și de ajutorul grabnic pe care îl poate da Sf. Ierarh Nicolae celor care îi cer ajutorul.
La finalul slujbei, domnul avocat profesor Marin Crăciun a primit din partea Ierarhului Argeșean medalia creștin-ortodoxă ,, Sf. Neagoe Vodă Basarab” în semn de recunoștință pentru eforturile juridice depuse de acesta în ultimii 10 ani cu scopul redobândirii în patrimoniul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a Bisericii ,, Sf. Nicolae” – Domnesc din municipiul Curtea de Argeș.
În Duminica a XXX-a după Rusalii, parohia Turculeşti din comuna argeșeană Călineşti, protopopiatul Topoloveni, a fost binecuvântată prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Credincioșii din această localitate au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Chiriarhul Eparhiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a XXXI-a după Rusalii, cu puțin înainte de cinstirea hramului închinat Sf. Ierarh Nicolae, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Aninoasa s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie împreună cun un sobor de preoți și diaconi.
În ziua de cinstire a Sfintei Mucenițe Ecaterina, credincioșii argeșeni din parohia Podu Dâmboviței au aniversat 70 de ani de existență a bisericii cu hramul Sf. Împărați Constantin și Elena. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Pagina 6 din 54
Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.