Monahii, monahiile și clericii din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, împreună cu un număr foarte mare de credincioși, au avut astăzi ocazia de a fi martori la un eveniment aniversar deosebit, anume: împlinirea de către părintele Clement Haralamb, slujitor și viețuitor în cadrul Mănăstirii Curtea de Argeș, a Unui Veac de viețuire și lucrare în frumusețea lumii create de Dumnezeu.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi în municipiul Pitești o nouă ediție a ,,Marșului pentru viață”.
Cu ocazia Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, în municipiul Pitești s-a organizat comemorarea evenimentului prin depunerea de coroane la monumentele Doina și Ion Aldea Teodorovici, Alexandru Ioan Cuza și la poetul Grigore Vieru.
În ziua de cinstire a praznicului Bunei Vestiri, credincioșii argeșeni au ajuns la mănăstirea argeșeană Corbii de Piatră unde au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoțească.
Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine dorește să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze. Așadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi mântuirea.
În Duminica a V-a din Postul Paștelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii Glavacioc, ctitorie a domnitorului Vlad al IV-lea Călugărul.
O echipă a ISU Argeș a fost prezentă astăzi la Sediul Protoieriei Pitești pentru a face instruirea anuală în domeniul situațiilor de urgență. La această ședință au participat părinții protoerei de la cele șașe protopopiate ale Eparhiei, împreună cu stareții și starețele de la toate mănăstirile argeșene.
În Duminica a IV-a din Postul Paștelui, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Aninoasa s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie împreună cun un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica Sfintei Cruci, parohia argeșeană Rucărul de Jos a trăit momente de mare bucurie. În mijlocul acestei comunități s-a aflat astăzi Înaltpreasințitul Părinte Calinic Argeșeanul care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Pagina 17 din 54
Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.