În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Botezătorul, obștea monahală de la schitul argeșean Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan, a primit în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Cu câteva zile înainte de praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, credincioșii parohiei argeșene Miroși au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea închinată Botezului Domnului Iisus Hristos a fost cinstită astăzi și în Eparhia Argesului și Muscelului. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreuna cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș.
Parohia Prundu I din municipiul Piteşti, ocrotită de Sfântul Ierarh Spiridon, a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Credincioșii din această zonă a orașului au venit să aducă mulțumire lui Dumnezeu pentru mijlocirea patronului spiritual, care ocrotește biserica așezată la intrarea în oraș de 143 de ani.
În Duminica dinaintea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele Arhiepiscop Calinic a oficiat Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Paraclisul cu hramurile Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Pafnutie – Pârvu Zugravul din satul Oești-Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș.
Ziua de 7 decembrie are o importanță deosebită pentru credincioșii argeșeni și, în general, pentru toți ortodocșii români, Biserica noastră pomenind-o pe Sfânta Muceniță Filofteia. Cu aceasta ocazie, noua catedrala arhiepiscopala din municipiul Curtea de Arges si-a sarbatorit hramul.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în cursul lunii decembrie, Nicolae al României a efectuat primul său pelerinaj în Sfântul Munte Athos. S-a dorit să fie vizitate, în primul rând, schiturile și ctitoriile românești din Sfântul Munte Athos.
În seara zilei de 6 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie și a Utreniei în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
În a treia zi a Praznicului Nașterii Domnului Iisus Hristos, Părintele Arhiepiscop Calinic a oficiat Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Paraclisul cu hramurile Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Pafnutie – Pârvu Zugravul din satul Oești-Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș.
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul principal.
Mănăstirea argeșeană Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din comuna Corbeni a trăit astăzi momente de mare încărcătură spirituală. În a doua zi de Crăciun, credincioșii au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
Cu o zi înainte de cinstirea hramului închinat Sfântului Ierarh Nicolae, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Aninoasa s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie împreună cun un sobor de preoți și diaconi.
Praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos a fost cinstit astăzi în toate bisericile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Orașul Mioveni din județul Argeș a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Foarte mulţi credincioşi prezenți în noua catedrală închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La împlinirea a 32 de ani de la sacrificiul făcut de românii din București și din alte orașe ale țării în decembrie 1989, astăzi în catedralele, bisericile şi mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, s-au înălţat rugăciuni de pomenire pentru eroii revoluţionari care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.