news        mail   location

 
 

Sfânta Taină a Botezului, ca taină a iniţierii creştine, are un rol deosebit în cadrul vieţii Bisericii. Botezul constituie mijlocul prin care omul care crede în Hristos se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii prin întreita afundare, în apă, în numele Sfintei Treimi, dobândind iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor celorlalte păcate săvârşite până în acel moment.



 

Cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în biserica parohiei Glâmbocel Deal, protoieria Topoloveni, a fost oficiată Taina Sfântului Botez pentru un copil, în vârstă de 8 ani, de naționalitate ucraineană. Din cauza războiului, dar și a faptului că tatăl său a plecat la cele veșnice, împreună cu mama sa, a părăsit meleagurile natale, stabilindu-se în această zonă.

Părintele slujitor Mihail Stan a oficiat slujba împreună cu un sobor de preoți: Stan Stelian – protopop, Ion Popescu – parohia Priboienii de Jos, George Păun – parohia Valea Zimbrului, Cristian Amuza – parohia Ștefănești și Panciuc Alexandru, inspector eparhial, rostind un cuvânt de învățătură și mulțumind familiei Nicolaescu, cei care au devenit părinții spirituali ai noului vlăstar al Bisericii.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar