news        mail   location

 
 

Botezul în numele Dumnezeului Treimic este o „naștere de Sus” sau „naștere în Duh” prin care omul este iarăși sădit în Împărăția cerească, deoarece el încă de la crearea lui trebuia permanent „să se nască cu voința din Duh, pentru ca același om să fie făptură a lui Dumnezeu, după fire, și fiu al lui Dumnezeu, după har”.



 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în biserica parohiei Sfântul Apostol Toma din Protoieria Pitești, a fost oficiată slujba de convertire la Ortodoxie a doamnei Jateman Dafhne Safira din Suriname, slujba fiind oficiată de preoții slujitori George Olteanu și Daniel Duță.

Catehizarea s-a făcut în timp și amănunt, iar după ce s-au împlinit rânduielile tipiconale prevăzute în Molitfelnic și după citirea și semnarea Mărturisirii de Credință Ortodoxă, candidata la Ortodoxie a fost miruită și împărtășită.

Doamna Jateman Dafhne Safira, care a îmbrăcat haina sfântă a Botezului, a primit Învățătura de Credința Ortodoxă și o icoană, precum și îndemnul de a participa la sfintele slujbe ale Bisericii, de a se spovedi, împărtăși, dar și de a aprofunda dreapta învățătură.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar