Ca să mă încurajez, mi-am zis că, nu întâmplător mi-am rupt piciorul tocmai pe 2 iunie 2024, când se prăznuia Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, care a suferit martiraj pentru mărturisirea Credinței în Domnul Iisus Hristos.
Mă bucur că mă asociez suferințelor sfinte, dar eu mi-am rupt piciorul din simplă neatenție, călcând peste un prag, în „golul alpin”. Pot eu să mă laud cu oarecare suferință?
Nicidecum!
Dacă mă gândesc bine, cu două zile înainte de a veni pe lumea asta (la 4 iunie 1944), pe mama au început-o durerile nașterii, pe când era singură, iar moșica Ana lui Cojoc a fugit când a auzit-o pe mama văitându-se în durerile nașterii, că era sezonul fânului pentru hrana vacilor, care ne oferă laptele binecuvântat.
Când cobora Duhul Sfânt, în Duminica Cincizecimii, pe la ora 5 după masă, mama, ajutată de Duhul Sfânt, m-a adus pe lumea asta, în care sunt și azi, după 80 de ani!
Am pricinuit mamei suferințe!
Mă pot asemăna cu ea, vreodată?
Nicidecum!
Și mă plâng de un picior fracturat?
Am auzit spunându-se că mamele la naștere strigă către Cer în suferințe groaznice! Am mulțumit mamelor noastre pentru iadul suferințelor, de noi pricinuit?
Dacă n-am mulțumit, barem să avem și noi o minimă suferință, un picior rupt!
Să nu avem nicio durere! Mamele noastre și-au asumat durerile noastre, asemenea Maicii Domnului, pentru Iisus Hristos Domnul!
Să avem grijă pe unde călcăm! Peste tot sunt urmele Domnului Dumnezeu! Călcăm și noi, laolaltă cu Dumnezeu, pe Pământul, care este așternut picioarelor Sale! (Faptele Apostolilor 7, 49)
S-ar putea să nu ținem „pasul” cu Dumnezeu și atunci căpătăm o îndreptare, o fractură!
Așa am pățit, numai că Domnul Dumnezeu m-a ținut de braț să nu mă prăbușesc definitiv! În genunchi, Îi mulțumesc!
Și iată că, din mila milostivirii Sale, sunt printre voi!
Calinic Argeșeanul
