În Duminica a XXV-a după Rusalii, credincioșii parohiei Marina din municipiul Curtea de Argeș au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit slujba de sfințire a două noi construcții ridicate în apropierea bisericii: o capelă mortuară și o clopotniță în care au fost așezate două clopote noi realizate la Turnatoria de clopote Blotor de lângă Baia Mare.
Ierarhul Argeșean a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură legat de evanghelia acestei duminici, amintind de atitudinea milostivă a poporului român care s-a aflat permanent în iubirea și mila nesfârșită a lui Dumnezeu.
În anul 1997 s-a hotărât înființarea unei noi parohii în cartierul Marina și tot atunci a fost achiziționat terenul pentru construcția noii biserici. Având hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, noul lăcaș de cult a fost ridicat în perioada 1998-2001, prin directa implicare a locuitorilor din această zonă. Lucrările au fost terminate sub păstorirea părintelui Grigorescu Ion, actualul preot paroh, biserica fiind sfințită în ziua de 8 septembrie 2019.
După anul 1989, la îndemnul și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în toate cartierele orașului Curtea de Argeș, s-au construit biserici noi și s-au restaurat cele vechi.
Parohia Marina este situată în partea de sud-vest a orașului Curtea de Argeș și numără în prezent peste 300 de familii.