news        mail   location

 
 

În Duminica a XIV-a după Rusalii,  Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei  a făcut tâlcuirea evangheliei din această duminică, amintind că prin săvârșirea faptelor bune ne asigurăm că sufletul are îmbrăcămintea adecvată pentru a intra în împărăția lui Dumnezu.

Mănăstirea cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.

După anul 1989, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire, care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfinţită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Lângă biserică, s-a ridicat în perioada 2000 - 2004, un corp de chilii la baza caruia s-a amenajat paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov.

           

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar