news        mail   location

 
 

Omul este supus unui proces de schimbare pe tot parcursul vieții sale, bătrânețea fiind punctul culminant al schimbărilor survenite de‑a lungul anilor. Bătrânețea, „această toacă de vecernie a vieții”, cum o numea scriitorul Vasile Ghica, reprezintă perioada apogeului trăirii pământești.



 Perioada este marcată de slăbirea trupului și a puterii, dar aduce cu sine sporirea înțelepciunii, a răbdării și a rugăciunii. Vârstnicii sunt persoane ocrotite de Dumnezeu, modele de moralitate, înțelepciune și plini de valori, constituind un factor atât de important pentru generația tânără și societatea contemporană.

Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a desfășurat o activitate la Unitatea Socio-Medicală din localitatea Domnești.

Părintele slujitor Grigorescu Petre de la parohia Domnești de Jos, protoieria Curtea de Argeș, a fost în mijlocul beneficiarilor acestui așezământ, aducându-le icoana Nașterii Domnului, pentru a se bucura de această frumoasă tradiție, i-a împărtășit, iar la final, alături de angajații instituției, le-a cântat colinde.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar