news        mail   location

 
 

Filosoful și matematicianul Pitagora (circa 570-495 î. Hr.), nu a lăsat omenirii nicio scriere, după cum afirma filosoful grec Porfir, în scrierea sa Viața lui Pitagora: „Nimeni nu știe sigur ce le-a spus Pitagora adepților săi, de vreme ce aceștia respectau cu strictețe o tăcere neobișnuită”.

 

Totuși, unii învățați moderni cred că Pitagora s-ar fi născut pe insula Samos, în apropiere de Turcia. A călătorit mult, vizitând și Egiptul, care era Centru al Cunoașterii. Acolo, se pare, că s-a instruit ca și înaintașul său, filosoful Thales din Milet. A trecut prin Marea Mediterană, în sudul Italiei și în Crotone a înființat o comunitate de persoane, care studiau învățături mistice și academice, Pitagora fiind liderul comunității! De la Crotone a plecat la Metapontum, tot în sudul Italiei, unde a și murit. După aceea, Comunitatea, practic, prin secolul IV, se risipește.

Locul nașterii lui Pitagora, fiind aproape de Milet, s-ar fi putut ca să urmeze Școala Milesiană, înființată de către Thales din Milet, acolo, învățând elementele de bază ale Geometriei. După cum se știe, Pitagora era o persoană religioasă și în același timp superstițioasă. El a inițiat un cult religios în care el însuși se considera un Mesia. Discipolii lui Pitagora considerau ideile lui ca revelații mistice, fiind notate de zor, atât de tahigrafii săi, cât și de soția sa, Theano din Crotone, și chiar  de fiicele sale.

Să pomenim de convingerile lui Pitagora – cele mistice și cele științifice – convingeri pe care nu le vedea contradictorii. Se bucura să contemple prin gândirea științifică obiectivă, în geometrie și matematică, găsind adevăruri, pe care le considera daruri dumnezeiești, venind cu dovezi matematice, care aveau  văzduhul unei revelații divine.

Dacă vorbim de unghiuri și triunghiuri, Pitagora a descoperit principiul fundamental, că pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi, această descoperire fiind atât de mare, încât discipolii săi au considerat-o drept revelație dumnezeiască. Pitagora a învățat pe discipolii săi, că întregul cosmos trebuie să fie guvernat de reguli matematice, lăsându-ne cugetarea: „Există geometrie în murmurul corzilor, există muzică în distanța dintre stele”.

Ce este Teorema lui Pitagora? Demonstrarea că formele și proporțiile sunt guvernate de principii care pot fi descoperite. Pitagora gândea că, în timp, este posibil să descoperim structura întregului Cosmos! De menționat este faptul că Pitagora și discipolii săi au încercat să combine raționalul cu religiosul, fiind prima încercare de a rezolva o problemă spinoasă, care a preocupat până în prezent, atât Filosofia, cât și Religia!

Ceea ce propovăduia Pitagora în fața discipolilor săi, era: „Rațiunea este nemuritoare. Toate celelalte sunt muritoare”, și că Matematica este modelul esențial al gândirii filosofice!

Iar noi să ne gândim la Dumnezeu Creatorul!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar