În ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Mioveni.
Aceștia au venit într-un număr mare pentru a sărbători hramul principal al Capelei Cimitirului Orășenesc. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în capela cimitirului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie a fost săvârțită și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul care au contribuit la realizarea acestui important centru spiritual din orașul Mioveni.
Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind de dramatismul evenimentelor petrecute în familia domnitorului Constantin Brâncoveanu și a evidențiat credința neclintită a celor martirizați în fața morții.