Deşi noi ştim, milostenia sau orice dar făcut cuiva, trebuie dăruit cu mare grijă şi cu o absolută discreţie. Uneori, facem un mare tărăboi, ca să se ştie, că iată, dragă Doamne, ne-a apucat mila de cei în nevoi.
Trâmbiţele se aud cam peste tot, nu numai în mediile laice, dar şi în cele religioase. Tare mai dă aiurea când citeşti prin ziare, auzi la radio sau vezi la televiziune că în cutare loc, la un anume hram, s-au făcut şi s-au împărţit un milion de sarmale.
Cred că mai bine ar suna să se spună şi câte rugăciuni s-au făcut şi, mai ales, câte au fost primite de Dumnezeu, cu exactitate matematică, deşi, asemenea statistici nu au nicio legătură cu discreţia evanghelică.
În ziarul Universul din 30 iulie 1928 putem citi: „ Un domn din Bucureşti, întâlneşte într-o zi pe stradă un copil, care după figură şi îmbrăcăminte, părea să fie fructul unor necazuri omeneşti… Impresionat, a luat copilul de mână, a intrat cu el într-un magazin, l-a îmbrăcat în haine noi şi l-a îndrumat spre casă, fără a-şi spune numele sau da vreo lămurire”.
România nu va muri niciodată cu astfel de oameni, împodobiţi cu omenie discretă!
Calinic Argeșeanul
