În a treia zi a praznicului Învierii Domnului, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală. Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a III-a din Postul Paștelui, la două zile de la sărbătorirea hramului închinat praznicului Bunei Vestiri, credincioșii parohiei argeșene Priboienii de Sus din protopopiatul Topoloveni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Vechea biserică cu hramul Sf. Mc. Gheorghe din orașul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul. Cu această ocazie credincioșii au avut bucuria să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi în municipiul Pitești o nouă ediție a ,,Marșului pentru viață”.
Astăzi, începând cu ora 12.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Vecerniei,cunoscută sub denumirea de „a doua Înviere” sau „Învierea mică”.
Mănăstirea argeșeană Glavacioc și-a sărbătorit astăzi hramul principal închinat praznicului Bunei Vestiri. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cel dintâi cuvânt pe care trebuie să-l rostim în orice moment al zilei, și mai ales dis-de-dimineață, când vedem zorile nădejdii ivindu-se, dar și de cu seară, când ne apropiem de vatra casei odihnitoare este acel minunat: Mulțumesc, și să adăugăm: pentru toate, Doamne Dumnezeule!
În Duminica a II-a a Postului Mare, credincioșii parohiei argeșene Rudeni de pe Valea Râului Topolog, au avut marea bucurie să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cun sobor de preoți și diaconi.
Parohia argeșeană Micești și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica Ortodoxiei, credincioșii parohiei Cărpeniș din protopopiatul Curtea de Argeș au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a V-a din Postul Paștelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Berindești, din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș.
În data de 05 martie 2022 a fost săvârșită slujba de pomenire a părintelui Toma Constantin, care în anul 2004 a plecat la cele veșnice.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectoarele Administrativ – Bisericesc și Învățământ și Activități cu Tineretul, organizează Examenul de capacitate preoțească – sesiunea primăvară 2022, pentru absolvenții Facultăților de Teologie Ortodoxă și pentru absolvenții cu atestat ai Seminariilor Teologice Ortodoxe, fii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, care doresc să solicite un post clerical vacant, în vederea hirotoniei.
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, obștea monahală și credincioșii de la Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Corbeni, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Părintele Arhiepiscop Calinic, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a IV-a din Postul Paștelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul de lemn cu hramul Sfântul Mucenic Mina aflat în incinta Unității militare 01042 din Curtea de Argeș.
Pagina 20 din 36
Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.