Cu câteva zile înainte de praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, credincioșii parohiei argeșene Miroși au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cinstita zi de prăznuire a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, parohia argeșeană Domnești de Sus din protopopiatul Curtea de Argeș s-a aflat la ceas de sărbătoare aniversând 100 de ani de existență.
Parohia Prundu I din municipiul Piteşti, ocrotită de Sfântul Ierarh Spiridon, a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Credincioșii din această zonă a orașului au venit să aducă mulțumire lui Dumnezeu pentru mijlocirea patronului spiritual, care ocrotește biserica așezată la intrarea în oraș de 143 de ani.
Ziua de 18 noiembrie are o importanță deosebită în istoria Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, pentru că marchează aniversarea a 31 de ani de arhipăstorire ai Părintelui Arhiepiscop Calinic.
Ziua de 7 decembrie are o importanță deosebită pentru credincioșii argeșeni și, în general, pentru toți ortodocșii români, Biserica noastră pomenind-o pe Sfânta Muceniță Filofteia. Cu aceasta ocazie, noua catedrala arhiepiscopala din municipiul Curtea de Arges si-a sarbatorit hramul.
În ziua de 17 noiembrie, acum 36 de ani, Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului a fost hirotonit și instalat ca arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului și Argeșului, cu titlul de Argeșeanul și cu reședința la Mănăstrirea Curtea de Argeș.
În seara zilei de 6 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie și a Utreniei în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
În Duminica a XXV-a după Rusalii, obștea monahală de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni a primit în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul principal.
Parohia argeșeană Expo-Parc din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Ioan Gură de Aur.
Cu o zi înainte de cinstirea hramului închinat Sfântului Ierarh Nicolae, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Aninoasa s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie împreună cun un sobor de preoți și diaconi.
Parohia argeșeană Zăvoi din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Mare Mucenic Mina. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată în curtea bisericii de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Orașul Mioveni din județul Argeș a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Foarte mulţi credincioşi prezenți în noua catedrală închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Parohia ,,Așezământul Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sf. Ierarh Nectarie.
În Duminica a XXX-a după Rusalii, obștea monahală de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni a primit în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.