Omul este zidit de Domnul Dumnezeu cu înclinație pentru dragoste și frumos. Plotin, filosoful, ne învață: „Având pentru aceste lucruri înclinație și dragoste, în ce sens vom spune noi că sunt ele frumoase? Căci ele sunt realități adevărate. Dar ce sunt aceste realități adevărate? Frumoase fără îndoială, dar rațiunea mai dorește încă să știe ceea ce ele sunt încât fac sufletul amabil.

Ce strălucește, deci, asupra tuturor virtuților ca o lumină? O vom spune noi prin opoziție, legându-le de contrariile lor, de urâțenia sufletului? Căci ar fi poate util obiectul cercetării noastre de a ști ce este urâțenia și de ce ea se manifestă. Fie, deci, un suflet urât, netemperat și nedrept, el este plin de dorințe numeroase și de cea mai mare neliniște, este temător de lașitate, este invidios prin micime, el se gândește bine – dar nu se gândește decât la lucruri pieritoare și joase, totdeauna înclinat către plăceri necurate, trăind viața pasiunilor trupești; el își găsește fericirea sa în urâțenie.

Nu vom spune atunci că această urâțenie însăși a apărut în el ca un rău dobândit, care îl pângărește, îl face impur și amestecă cu ele cele mai mari rele, în așa fel încât viața și senzațiile sale au pierdut puritatea lor? El duce o viață întunecată prin amestecul răului, o viață amestecată în parte cu moartea.

El nu mai vede ceea ce un suflet trebuie să vadă, nu-i mai este permis de a rămâne în el însuși pentru că este fără încetare atras către regiunea  exterioară, inferioară și obscură. Impur, dus în toate părțile de atracția obiectelor, sensibile, conținând multe elemente trupești, amestecate în el, având în el multă materie și primind o formă diferită de el, el se modifică prin acest amestec cu ce e inferior. Este așa cum un om vârât în noroiul unei mocirle, nu ar mai arăta frumusețea sa și nu s-ar mai vedea din el decât noroiul cu care este uns; urâțenia a ajuns prin el, prin adăugarea unui element străin și, dacă el trebuie să redevie frumos, lucrul lui va fi de a se spăla și de a se curăța pentru a fi ceea ce este. Vom avea dreptate să spunem, deci, că urâțenia sufletului vine din acest amestec, din această fuziune și din această înclinare către trup și materie.

Urâțenia pentru suflet este de a nu fi nici curat, nici pur, tot așa cum aurul este plin de pământ. Dacă scoatem acest pământ, rămâne aurul; el este frumos când îl izolăm de celelalte materii și este singur cu el însuși!”

Singuri, cu noi înșine, pentru a putea fi în văzduhul Iubirii Dumnezeiești!

Calinic Argeșeanul